Reghecampf nu iartă: Martinovici e aproape de Vaslui, Pârvulescu a fost exclus din lot
0
Schimbări în lotul lui Laurenţiu Reghecampf: Novak Martinovici este aproape de un transfer la formaţia vasluiană, în timp ce Pârvulescu e exclus din lotul stelist.
Martinovici nu a prins finalul partidei Steaua-Astra Ploieşti, încheiată 4-3, fiind înlocuit de Reghecampf în minutul 55, după ce dăduse un gol şi o pasă decisivă.
Sârbul a fost schimbat cu Adi Rocha în urma unui schimb dur de replici cu antrenorul roş-albaştrilor. Tehnicianul i-a reproşat o greşeală de la al treilea gol al ploieştenilor, iar Martinovici a comentat şi a fost scos de pe teren.
Reghecampf a fost diplomat în declaraţii: „Eu nu m-am certat cu el. I-am explicat lui Martinovici anumite lucruri, am încercat să-l ajut, asta încerc mereu. El n-a înţeles, eu nu cert!”.
Novak Martinovici pare aproape de un transfer, după ce Adrian Porumboiu a declarat că e în negocieri cu Gigi Becali. După incidentul din meciul cu Astra Ploieşti, fundaşul ar putea ajunge la Vaslui, una dintre principalele candidate la titlu.
Sârbul a devenit iubit printre suporteri după incidentul în care George Galamaz a fost lovit de Dragoş Enache, intrat pe teren în timpul meciului Petrolul-Steaua, când Martinovici l-a apărat pe fundaşul stelist.
Laurenţiu Reghecampf nu se dezminte şi continuă tratamentul dur cu jucătorii săi. Paul Pârvulescu este un alt jucător care nu mai prinde lotul roş-albaştrilor, după câteva secvenţe care au indicat o viaţă extrasportivă nepotrivită, cu ieşiri nocturne şi consum de băuturi alcoolice.
La început, oficialii stelişti au susţinut o uşoară accidentare a mijlocaşului, dar acesta a fost văzut efectuând antrenamentele la intensitate normală. Cu toate că suspendarea lui Latovlevici a creat probleme pe partea stângă, Pârvulescu nu a prins nici măcar lotul de 18 jucători. Reghecampf l-a preferat pe Valeriu Lupu, jucător care nu mai evoluase ca titular de cinci luni, şi care a avut o prestaţie modestă.























































