Răzvan Sava, martor la momente incredibile: colegul său a fost schimbat în huiduielile propriilor fani după ce a marcat

0
Publicat:

Cu Răzvan Sava titular în poartă, Udinese s-a impus cu 1-0 pe terenul celor de la Lecce, într-un meci din etapa a 26-a din Serie A.

Unicul gol al partidei a fost înscris de Lorenzo Lucca, însă marcatorul a fost pus la zid de colegi, fani și de antrenor. Asta pentru că jucătorul i-a furat mingea lui Thauvin, cel desemnat pentru a executa loviturile de pedeapsă, și a ținut neapărat să execute, în ciuda insistențelor coechipierilor săi, dar și a adversarilor, care au încercat să-l convingă să renunțe.

Lucca și-a pus toți coechipierii în cap. Captură TV
Lucca și-a pus toți coechipierii în cap. Captură TV

El a înscris din penalty, dar colegii săi nu s-au bucurat și l-au ignorat. Chiar dacă era abia minutul 32, Lucca a fost schimbat imediat de antrenorul Kosta Runjaic, ieșind de pe teren într-un cor de fluierături al suporterilor lui Udinese, dar și ai adversarilor.

A fost al 13-lea meci jucat de Răzvan Sava pentru Udinese în acest sezon, în toate competițiile. El a păstrat intactă poarta formației sale pentru a doua oară la rând. A avut intervenții sigure, fiind notat cu 7 pe site-ul de specialitate Sofa Score.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite