Răducioiu: "Dacă aş fi Piţurcă, nu i-aş mai chema la lot pe Mutu şi pe Tamaş"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Florin Răducioiu l-a contrazis pe Piţurcă şi a anunţat că Franţa nu poate fi favorită atunci când joacă în România. în plus, fostul internaţional a declarat că nu l-ar mai chema la lot pe Adi Mutu şi Gabi Tamaş.

"Sper ca lucrurile să iasă bine. E vorba de inaugurarea unui stadion de nivel european. O victorie a României poate aduce mult entuziasm, ne putem gândi apoi la locul doi, să jucăm barajul. România trebuie să aibă foarte mult curaj, nu are nimic de pierdut, ci doar de câştigat. Aş dori să văd o echipă a României curajoasă, să ne impunem jocul în faţa celor 55.000 de spectatori. Avem argumente de partea noastră pentru a câştiga. Este un meci deschis oricărui rezultat.

S-au schimbat mulţi jucători, s-a schimbat antrenorul, a plecat Domenech. Piţurcă a spus că Franţa este favorită, dar mie nu îmi place acest lucru. Franţa este o echipă puternică, dar nu poate fi favorită la mine acasă. Sigur e greşit să spui acest lucru.

Dacă aş fi Piţurcă, nu i-aş mai chema la lot pe Mutu şi pe Tamaş. Categoric nu. Aş da credit altor jucători, aş merge mai departe cu alţi băieţi", a spus Florin Răducioiu la Radio GSP.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite