Qatar, povestea fascinantă a transformării: „Nici nu exista denumirea când am venit aici!“ EXCLUSIV

0
0

Ca să-ți dai seama ce înseamnă organizarea Mondialului în micuțul stat din Golful Persic, într-un oraș de fapt, Doha, trebuie să stai de vorbă cu oamenii din bazar, mulți dintre ei imigranți care au sosit aici, acum 50-60 de ani.

Cupa Mondială ajunsă, în premieră, în zona Golfului Persic.
Cupa Mondială ajunsă, în premieră, în zona Golfului Persic.

Dacă cei mai mulți dintre noi judecăm Qatar-ul doar din punct de vedere fotbalistic, în schimb, există o altă categorie de oameni care privește acest Mondial în tăcere, departe de vuietul stadioanelor de 7 stele, ridicate în mijlocul deșertului. Vorbim despre imigranții din Qatar. Despre muncitorii din Bangladesh, Sri Lanka și Pakistan, exploatați la maxim, s-a tot scris. Unii dintre ei au plătit cu prețul vieții, pentru a contribui la ridicarea infrastructurii Mondialului.

Sunt însă și alți imigranți care o duc destul de bine în Qatar. Și care nu doar că n-au fost exploatați pentru organizarea turneului final, ci chiar au enorm de câștigat, în această perioadă, de pe urma Mondialului. Pentru că au vânzări-record, care vor rămâne, cu siguranță, inegalabile pe viitor, fiind greu de crezut că Qatar va mai fi vizitată vreodată de atât de mulți turiști, în același timp.

Vorbim despre imigranții din bazarul Souq Waqif, kilometrul 0 al Mondialului din Qatar. Aici, a fost nebunie din prima zi a turneului final, locul în care suporterii fac shopping și se relaxează. Iar acum, pe măsură ce ne apropiem de finalul meciurilor din faza grupelor, crește și numărul vizitatorilor la Souq Waqif. Pentru că oamenii își fac cumpărăturile pe ultima sută de metri, iau produse specifie zonei, plus suveniruri pentru cei de acasă.

Centrul orașului Doha oferă un peisaj fabulos după apus.
Centrul orașului Doha oferă un peisaj fabulos după apus.

Zgârie-norii au ieșit din apă!

Când depășești zona de chinezării în bazar, cu tricouri contrafăcute ale naționalelor calificate la CM 2022 și brelocuri și magneți cu însemnele Qatar-ului, ajungi la magazinele de mirodenii, curmale și dulciuri orientale.

Aici, găsești patronul fiecărui magazin stând într-un colț, supraveghând activitatea și dând comenzi vânzătorului care, inevitabil, e indian sau pakistanez. Iar patronul e iranian, aproape în fiecare magazin! Exact cum se întâmplă și în bazarul de mirodenii din Dubai (Emirate). Într-o astfel de locație, am întânit un domn de 80 și ceva de ani, vorbind mai greu, dar bucuros că are mulți clienți iranieni, în această perioadă, veniți la Doha din diferite colțuri ale lumii.

După schimbul de amabilități și reducerea acordată, în momentul plății, pe baza naționalității, discuția a alunecat, inevitabil, și spre Qatar și transformarea ei sub ochii bătrânului învelit într-un cearșaf alb. „Am venit aici, acum 70 și ceva de ani. Eram un copil. Am venit cu un lenj (n.r. – Abra, cum spun arabii, o barcă mică specifică Golfului Persic). Noi trăiam în Bandar Abbas, oraș din Iran, cu ieșire la mare“.

Când e întrebat cum arăta Qatar acum 70 și ceva de ani, vocea bărbatului firav crește în volum: „Qatar? Păi, în primul rând, nu exista această denumire! Noi citiserăm în ziarele din Iran despre portul din Bahrain. Așa se făcea referire la această zonă. Iar Bahrain-ul, la vremea respectivă, aparținea Iranului. Când am venit aici, n-aveau nimic! Doar apă și pâine“.

Acum, Qatar are apă și pâine, dar și zgârie-nori, ca la New York, plus mall-uri imense, stadioane SF, metrou, iar localnicii nu mai trăiesc, precum beduinii, ci în niște case care te lasă cu gura căscată. Transformarea s-a petrecut sub ochii bătrânului din Souq Waqif: „Știți ce era în zona în care acum sunt zgârie-nori, când am venit aici? Marea! Apă! Era apă peste tot“.

Stadionul Lusail, ridicat în mijlocul deșertului, la Doha.
Stadionul Lusail, ridicat în mijlocul deșertului, la Doha.

„Americanii controlează tot aici“

Qatar-ul s-a „metamorfozat“ cu o viteză uimitoare, iar această transformare a simțit-o și comerciantul din bazar. „Când am venit aici, nu trebuiau acte, vize, documente de rezidență și alte chestiuni de genul ăsta. Toate au apărut, treptat, cu trecerea anilor. Acum, nici nu prea îți mai dă rezidență. Foarte greu! Dacă ești iranian, e și mai greu. Pe vremea Șahului (n.r. – Monarhia în Iran, înaintea Revoluției Islamice din 1979), el controla tot ce mișca pe aici. Era respectat și îl știau de frică. Apoi, americanii au preluat controlul“.

Bătrânul din Souq Waqif, care și-a pierdut unul dintre cei doi băieți într-un accident de motocicletă, a explicat și sursa financiară a transformării Qatar-ului: „Petrol, dar mai ales gaze naturale. Ei exportă de 13 ori mai mult ca Iranul, care e sub embargou“.

Se vede deja că discuția noastră l-a emoționat, dar l-a și epuizat pe domnul din spatele tejghelei. În plus, între timp, niște americani au intrat în magazin și încearcă să se dumirească ce arome au cutiile de ceai din Iran, la ce se folosește șofranul și ce gust au niște dulciuri care arată ciudat. Acum 70 de ani, când iranianul nostru a sosit la Doha, o asemenea discuție, cu traduceri aproximative și gesturi explicative, era de domeniul SF-ului, pentru simplul motiv că nu prea existau oameni de alte naționalități aici. Astăzi, Qatar e capitala lumii fotbalului și a făcut imposibilul posibil, aducând primul Mondial în zona Golfului Persic.

1971

e anul în care Qatar și-a declarat independența, ieșind de sub controlul britanicilor.

Sport


Ultimele știri
Cele mai citite

Partenerii noștri