Programe sociale de iniţiere în sport pentru copii: Selecţii Municipale la Stejarii Country Club
0Selecţiile municipale pentru înot, gimnastică şi judo sunt organizate la Stejarii Country Club, la începutul anului 2018, cu scopul de a promova şi susţine iniţierea copiilor în sport. Cei mici vor beneficia de antrenamente gratuite de 2-3 ori pe saptamana (luni-vineri) în intervalul 13:00 – 15:00.
„Am ajuns la cel de-al patrulea an consecutiv în care organizăm aceste cursuri, motiv de bucurie pentru noi observând dorinţa celor mici de a practica un sport regulat şi încrederea pe care o au în noi. Până acum, peste 600 de copii au beneficiat de arii excelente pentru desfăşurarea antrenamentelor şi de echipamente specifice. Ei au fost fericiţi pentru că au avut şansa de a cunoaşte sportivi de renume, iar unii dintre ei continuă activitatea sportivă regulată şi după finalizarea şcolii.”, a declarat Cosmin Hodor, Director Operaţional Stejarii Country Club.
Selecţia Municipală pentru Şcoala de Înot Camelia Potec | 24 februarie
Selecţia Municipală pentru Şcoala de Înot Camelia Potec este adresată copiilor cu vârsta cuprinsă între 7 şi 8 ani. Evenimentul are ca scop selectarea a 60 de copii, care vor beneficia de cursuri gratuite cu antrenori profesionişti, la Stejarii Country Club, în perioada martie – decembrie 2018.
Selecţia se va desfăşura în prezenţa campioanei olimpice Camelia Potec.
Înscrierile se fac la adresa de e-mail inot@stejariicountryclub.ro până marţi, 20 februarie 2018, în limita a 120 de persoane.
Selecţia Municipală pentru Şcoala de Gimnastică Nadia Comăneci | 3 martie
Selecţia Municipală pentru Şcoala de Gimnastică Nadia Comăneci este adresată copiilor cu vârsta cuprinsă între 4 şi 7 ani. Evenimentul are ca scop selectarea a 50 de copii, care vor beneficia de cursuri gratuite cu Laura Cristache, campioană mondială la gimnastică aerobică, la Stejarii Country Club, în perioada martie 2018 – februarie 2019.
Selecţia se va desfăşura în prezenţa marii campioane Nadia Comăneci şi a campioanei olimpice Sandra Izbaşa.
Înscrierile se fac la adresa de e-mail gimnastica@stejariicountryclub.ro, până marţi, 27 februarie, în limita a 100 de persoane.
Selecţia Municipală pentru Şcoala de Judo Alina Dumitru |4 martie
Selecţia Municipală pentru Şcoala de Judo Alina Dumitru este adresată copiilor cu vârsta cuprinsă între 5 şi 8 ani. Evenimentul are ca scop selectarea a 32 de copii, care vor beneficia de cursuri gratuite cu antrenori profesionisti, la Stejarii Country Club, în perioada martie 2018 – februarie 2019.
Selecţia se va desfăşura în prezenţa campioanei olimpice Alina Dumitru.
Înscrierile se fac la adresa de e-mail judo@stejariicountryclub.ro, până marţi, 27 februarie, în limita a 60 de persoane.
Pentru înscrieri, părinţii trebuie să trimită la adresele de email mai sus menţionate următoarele informaţii: numele şi prenumele copilului, data naşterii, domiciliul, numele, prenumele, telefonul şi emailul părintelui / reprezentantului legal, adeverinţa medicală conform căreia copilul are voie să facă efort şi formularul de înscriere completat. Acest formular este disponibil online pe site-ul www.stejariicountryclub.ro la sectiunea CSR sau tiparit, la recepţia Stejarii Country Club.