Bucureşti găzduieşte cea de-a treia ediţie a Romanian Darts Festival, cel mai important eveniment de acest gen din Europa de Est
0
Federaţia Română de Darts organizează cea de-a treia ediţie a Romanian Darts Festival (RDF), eveniment care se va derula în ultimul weekend din această lună, în perioada 26-28 ianuarie 2018, însumând premii în valoare de peste 15.000 de euro.
Competiţia se va desfăşura la Hotel Intercontinental, reunind peste 400 de jucători profesionişti de darts, printre care şi Michael Unterbuchner, seminfinalist la Campionatul Mondial BDO de la Lakeside şi jucători ai echipei naţionale de darts a României. Ca de obicei, intrarea pentru spectatori va fi liberă.
RDF presupune două competiţii, respectiv Romanian International Darts Open (RIDO), aflat la a opta ediţie şi Romanian Classic Darts Open (RCDO), care a ajuns la a cincea ediţie, ambele desfăşurându-se sub egida BDO (British Darts Organisation) şi WDF (World Darts Federation).
Evenimentul este unul important pentru jucătorii de profil, pentru că face parte din circuitul BDO şi punctele de la ambele competiţii vor conta pentru calificarea la următoarea ediţie a Campionatului Mondial de Darts. Sistemul de premiere la masculin vizează ocupanţii primelor 32 de locuri de la RIDO şi ai primelor 32 de la RCDO, în vreme ce la feminin se vor lua în calcul cele dintâi opt poziţii. În faza semifinalelor şi a finalelor, Federaţia Română de Darts premiază cu 1.000 de euro persoana care reuşeşte să realizeze un joc perfect, din nouă săgeţi.
Prima zi a evenimentului va fi dedicată deschiderii oficiale, marcate printr-un turneu de warm-up, începând de la orele 18:00, util celor care vor să se antreneze pentru concurs şi să se acomodeze cu locul desfăşurării competiţiei. A doua zi, sâmbătă, începând cu ora 10:00, va fi despre RCDO, până în faza semifinalelor la masculin şi a finalei la feminin, în vreme ce de la orele 17:30 se va juca un turneu dublu.
În cea de-a treia şi ultima zi, duminică, de la 10:00, se va desfăşura RIDO, atât masculin, cât şi feminin, urmând ca de la 17:00 să se dispute ultimele acte din ambele competiţii pe scenă. Pasionaţii de darts care nu vor fi prezenţi la eveniment pot să urmărească fazele finale livestreaming pe federatiedarts.ro, pe pagina de Facebook a Federaţiei Române de Darts şi pe winmautv.com. RDF se va încheia nu mai devreme de orele 20:30, iar finalul va fi marcat de festivitatea de decernare a premiilor pentru campionii celor două competiţii.
„Ne aşteptăm la o prezenţă numeroasă la cea de-a treia ediţie a Romanian Darts Festival, după ce, anul trecut, am avut participanţi din 25 de ţări. În urmă cu un deceniu, trebuia să călătorim mii de kilometri şi să cheltuim mii de euro pentru a avea o asemenea experienţă, iar acum avem la Bucureşti cei mai buni jucători din circuit şi putem să ne măsurăm forţele cu ei acasă. Îi încurajăm pe toţi cei care sunt pasionaţi de acest sport să nu rateze evenimentul, care rămâne cel mai important de acest profil din Europa de Est. Avem plăcerea să amintim că România a câştigat dreptul de a organiza Campionatului Mondial de Darts din 2019 la Bucureşti, unde vom aştepta participanţi din peste 40 de ţări”, a declarat Vlad Popa, vicepreşedinte al Federaţiei Române de Darts.
Despre Federaţia Română de Darts
Federaţia Română de Darts a fost înfiinţată în anul 2008 şi a parcurs toate etapele necesare introducerii unei noi ramuri sportive şi recunoaşterea ca federaţie naţională. În tot acest timp, a introdus în circuitul mondial două Open-uri internaţionale, a organizat Campionatul European de Darts din 2014 şi urmează ca ţara noastră să găzduiască, în 2019, Campionatului Mondial, după ce Federaţia Română de Darts a câştigat licitiaţia pentru organizarea acestei competiţii.