PRO TV, în luptă cu morile de vânt. Decizia postului după ce LASK Linz - FCSB a fost piratat la greu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

PRO TV a achiziționat drepturile de televizare pentru LASK Linz - FCSB (1-1), manșa 1 din playoff-ul Europa League, în urma negocierilor purtate direct cu clubul austriac. La fel ca la precedentele întâlniri ale campioanei de deplasare, cu Virtus și Sparta Praga, conducătorii postului au ales să transmită partida doar pe platforma plătită Voyo, în încercarea de a mai mări numărul de abonați.

FCSB s-a prezentat bine la Linz, contra lui LASK, în Europa League. Foto Facebook
FCSB s-a prezentat bine la Linz, contra lui LASK, în Europa League. Foto Facebook

În încercarea de a evita piratarea meciului, PRO TV a emis un avertisment în ziua meciului: „Compania a decis să monitorizeze activ toate site-urile si conturile de social media care preiau ilegal partida și să întreprindă împotriva acestora toate măsurile legale necesare pentru protejarea drepturilor deținute”. Atenționarea a fost difuzată și pe transmisiunea meciului, dar asta nu a împiedicat stream-urile ilegale de pe anumite site-uri și conturi de social media, scrie gsp.ro.

PRO TV, plângeri penale contra celor care au piratat meciul

Astăzi, PRO TV a anunțat că va depune plângeri penale împotriva celor care au transmis ilegal partida dintre LASK Linz și FCSB. „Reprezentanții companiei PRO TV SRL au întocmit și depun toate documentele necesare la Poliție în vederea deschiderii anchetelor penale, a identificării și aducerii în fața justiției a tuturor celor care au preluat ilegal meciul LASK Linz – FCSB sau au contribuit la distribuirea stream-urilor ilegale”, au transmis aceștia.

În astfel de cazuri, legea prevede pedepse cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau doar amenzi, iar postul TV solicită și „despăgubiri financiare considerabile”. PRO TV a încercat să-și justifice decizia apelând și la responsabilitatea fanilor: „Vizionarea stream-urilor ilegale poate părea inofensivă, dar dăunează întregii comunități sportive. Optând pentru canale legale, contribuim direct la dezvoltarea sportului, susținem performanța jucătorilor noștri preferați și ne asigurăm că experiența noastră este una de calitate.

Le cere suporterilor să fie corecți

De aceea este necesar ca suporterii să fie responsabili și să respecte regulile jocului pentru a sprijini progresul și integritatea sportului. Dedicarea lor în alegerea surselor legale pentru a se bucura în mod autentic de pasiunea comună pentru sport este, astfel, respectată”.

În acest sezon, PRO TV nu se mai mai afla în această situație. Postul va transmite la TV returul cu austriecii (roș-albaștri au cerut în mod expres televizarea, la negocieri) , apoi nu va mai difuza meciurile FCSB. Indiferent dacă echipa campioană se va califica în grupa Europa League (dacă trece de LASK Linz în manșa a doua, programată pe 29 august) ori în cea din Conference League (dacă pierde returul cu austriecii), partidele acesteia vor fi transmise de DigiSport și PrimaSport.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite