Panathinaikos e regina Europei la baschet

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Panathinaikos Atena a câştigat Euroliga masculină de baschet, cea mai importantă competiţie intercluburi din Europa, învingând în finala de la Barcelona pe Maccabi Electra Tel Aviv cu scorul de 78-70.

Dimitris Diamantidis a fost cel mai bun realizator al grecilor, cu 16 puncte şi 9 pase decisive, sprijinit de Mike Batiste cu 18 puncte şi Drew Nicholas cu 14.

Cel mai bun marcator al echipei israeliene a fost Chuck Edison cu 17 puncte iar Jannero Pargo a reuşit 12 puncte, 9 pase decisive şi 5 recuperări, dar a şi pierdut 6 posesii.

Maccabi avea un deficit de doar trei puncte la pauză, dar tirul din spatele semicercului i-a trădat în repriza a doua, când au marcat doar o singură aruncare de trei puncte din nouă încercări. Grecii au reuşit să-şi clădească un avantaj de peste 10 puncte în sfertul al treilea şi au rezistat unui forcing de final al adversarilor, adjudecându-şi pentru a şasea oară trofeul.
Este pentru a treia oară în ultimii cinci ani când Panathinaikos câştigă Euroliga. Grecii au acelaşi număr de trofee ca şi ŢSKA Moscova, cu două mai puţine decât Real Madrid.

„Cred că am jucat bine iar cel mai important a fost că am ştiut să ne menţinem avantajul pe final de meci. Acesta este unul dintre motivele pentru care ne antrenăm din greu, pentru a rezista pe finalurile tari de meci", a spus Diamantidis după finală. Jucătorul grec a fost desemnat MVP-ul Final Four-ului, după ce fusese ales şi cel mai bun jucător al sezonului regulat.

Antrenorul sârb Zeljko Obradovic a câştigat pentru a opta oară Euroliga, patru dintre aceste trofee fiind obţinute cu Panathinaikos.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite