Oficial: Mircea Rednic a plecat de la Dinamo. Andone a ieşit la încălzire: "Discut cu Ionuţ Negoiţă"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Antrenorul Mircea Rednic a reziliat contractul cu gruparea FC Dinamo şi a pelcat în străinătate. Locul său ar putea fi luat de Ioan Andone.

Conform site-ului oficial al FC Dinamo, numele noului antrenor va fi anunţat oficial în următoarele zile."FC Dinamo Bucureşti anunţă prin intermediul site-ului oficial încheierea raporturilor contractuale cu antrenorul principal Mircea Rednic.

Clubul din Ştefan cel Mare îi mulţumeşte public fostului antrenor principal pentru activitatea pe banca echipei noastre în al treilea mandat la Dinamo (locul 4 în Liga 1, finala Cupei României şi semifinalele Cupei Ligii în sezonul competiţional 2015-2016) şi îi transmite mult succes în carieră! Noul antrenor principal al echipei Dinamo Bucureşti va fi anunţat zilele următoare într-o conferinţă de presă", a anunţat Dinamo.

"Nici nu m-am mai întâlnit cu conducerea lui Dinamo, e gata. Ce rost mai avea să ne întâlnim? Trebuia să ne întâlnim după meci, dacă nu au mai dat niciun semn am înţeles mesajul şi gata. A fost fiică-mea cu actele, s-au semnat, gata, contractul e reziliat de comun acord. Dar nu m-am mai întâlnit pentru că nu avea rost. Ei nu au mai dat niciun semn", a declarat Rednic, pentru News.ro.

Tehnicianul a afirmat că în perioada următoare va pleca în vacanţă în Belgia, după care va lua în considerare cea mai bună ofertă. "Văd că se scrie că mă duc în Belgia să semnez. Nu e adevărat, mă duc în vacaţă în Belgia, lumea va afla că sunt antrenor liber de contract şi vedem. Mă duc la Campionatul European apoi vedem, iau cea mai bună decizie", a mai spus Rednic.

Antrenorul Mircea Rednic a preluat Dinamo în mai 2015 şi avea contract până la finalul acestei luni.

Cu Rednic antrenor, Dinamo a încheiat actualul sezon al Ligii I, pe poziţia a IV-a în clasament, dar nu va putea evolua în Liga Europa din cauza faptului că sociatatea care administrează clubul a ieşit din starea de insolvenţă după termenul limită stabilit de UEFA.

Cele mai mari şanse de a prelua echipa de la Mircea Rednic le are Ioan Andone. 

"În ultimele 3-4 luni am vorbit la meciuri cu domnul Negoiţă şi i-am spus să continue cu Rednic. Acum sunt nişte discuţii, n-am semnat contractul, nu e nimic sigur. Vom vedea zilele următoare, să mi se prezinte situaţia. Domnul Negoiţă, imediat după ce a reziliat cu Mircea, m-a întrebat ce planuri de viitor am. Obiectivul ar fi minimum locul 2.

Nu e foarte ambiţios, se putea şi în acest sezon", a declarat Andone la Dolce Sport.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite