Marian Oprea, fost medaliat olimpic, crede că scuzele sportivilor prinşi dopaţi sunt puerile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marian Oprea
Marian Oprea

Marian Oprea, vicecampion olimpic la triplusalt la Jocurile Olimpice de la Atena 2004, a fost desemnat ”Ambasador al Sportului Curat” şi a ţinut să precizeze că se poate face performanţă şi fără doping

"Întotdeauna vor exista şi aspecte mai puţin plăcute din punct de vedere al dopingului, pentru că în sport se caută excelenţa. Eu nu am avut niciun dubiu că pot face aceleaşi performanţe fără să calc strâmb... e adevărat, cu mult mai mult efort şi într-un timp mai îndelungat", a afirmat Oprea, acum în vârstă de 39 de ani.

"Tentaţii există în viaţa fiecărui om. Nu e nicio diferenţă între sport şi alt domeniu unde se încearcă să se câştige ceva. Dacă este o cale mai uşoară, atunci sigur că sunt şi oameni care caută şi acest lucru. Din fericire în sport sunt multe reglementări, care iată că se înăspresc de la an la an, iar eu cred că ăsta e un lucru foarte bun", a adăugat fostul atlet.

"Eu, ca fost sportiv, spun că prima responsabilitate este a mea, a sportivului. În ceea ce priveşte informaţia, dacă ea ajunge la sportivi, cred că în era tehnologiei găsim orice în 2 secunde. Asta dacă ne interesează sportul pe care îl practicăm. Apoi, în regulamente este clar stipulat că sportivul este singurul responsabil de ceea ce intră în corpul lui. Aşadar scuze sunt prea puţine", a mai explicat cel mai bun specialist al probei de triplusalt din România.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite