Legendarul Rivaldo, încântat de revenirea fotbalului în Spania: Ce spune despre meciurile din prima etapă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Rivaldo a făcut meciuri memorabile în La Liga
Rivaldo a făcut meciuri memorabile în La Liga

Ajuns la 48 de ani, brazilianul care a strălucit, ani la rând, la Deportivo La Coruna şi Barcelona, e un fin cunoscător al campionatului iberic.

Având în vedere legăturile sale cu La Liga, Rivaldo a fost abordat de cei de la betfair.ro pentru a analiza partidele din acest weekend.

Odată cu reînceperea La Liga, vă oferim citatele lui Rivaldo despre lupta pentru titlu, gestionarea lui Messi de către Barcelona sau care sunt aşteptările sale odată cu revenirea campionatului. 

*Am aşteptări mari de la revenirea La Liga. Mă bucur că un campionat pe care îl urmăresc regulat şi în care am jucat foarte mulţi ani reîncepe şi cred că jucătorii vor fi fericiţi să revină pe teren chiar şi fără spectatori în tribune. Vor fi nerăbdători să încheie sezonul.

*Nu cred că vor exista probleme. Toţi jucătorii au staff medical excelent care lucrează cu ei, îi urmăresc şi controlează situaţia, aşa că nu-mi imaginez că o ligă atât de mare precum La Liga ar putea avea probleme legate de virus. Jucătorii vor putea să joace şi să încheie sezonul în linişte. Să sperăm că nimeni nu va fi depistat cu coronavirus.

*Singura îngrijorare ar fi faptul că se joacă cu porţile închise, ceea ce este puţin trist. Asta este situaţia, însă, iar jucătorii trebuie să se concentreze şi să termine La Liga în cel mai bun mod posibil.

*Lupta pentru titlu în La Liga se dă între Barça şi Real Madrid

Fiecare echipă mai are de jucat 11 meciuri, aşa că mai sunt multe puncte de câştigat. Lupta pentru titlu se va da între Barça şi Real. Nu-mi imaginez că vreun alt club le-ar putea ajunge din urmă. Duelul este foarte deschis şi echilibrat în acest moment. Orice se poate întâmpla, aşa că va fi interesant de urmărit până la finalul sezonului. Sigur că este mereu mai simplu şi mai entuziasmant să joci cu fanii alături, iar jucătorii pot ieşi în evidenţă mai mult, însă Barcelona este Barcelona şi indiferent dacă sunt oameni în tribune sau nu, va fi un club mare cu jucători grozavi. Cred că până şi fără fani, jucătorii pot evolua grozav. Nu văd absenţa fanilor ca fiind o problemă reală din acest punct de vedere. Barcelona are la dispoziţie totul pentru a-şi relua campionatul cu bine şi pentru a câştiga titlul. Tuturor jucătorilor le este dor să joace şi sunt dornici să înceapă meciurile.

*Cele cinci schimbări nu ar trebui să afecteze marile echipe

Nu văd cele cinci schimbări avantajând unele echipe, spre deosebire de altele. Toate cluburile vor fi afectate de schimbările de regulament. S-ar putea ca ele să fie binevenite pentru toată lumea, fiindcă mulţi jucători ar putea să nu fie la nivelul lor cel mai bun încă. Toate federaţiile caută să-şi încheie campionatele aşa că e normal să ofere mai multe schimbări pentru ca jucătorii să se poată odihni. De aceea, managerii pot să-şi gestioneze loturile mai uşor şi cred că nu vor exista probleme. Până la urmă, cluburile mari au mai mulţi bani şi cei mai buni jucători, aşa că nu ar trebui să fie afectate. Este obligaţia lor să-şi domine meciurile din primele minute. Nu sunt de acord cu declaraţiile lui Quique Setien, care se plângea de cele cinci schimbări. Barcelona are 90 de minute la dispoziţie şi ar trebui să fie pregătită să câştige meciurile încă de la început. Nu pot să înceapă să se gândească la partea finală a meciului şi să aştepte ca adversarii să obosească. În cadrul cluburilor precum Barça sau Real Madrid, jucătorii trebuie să evolueze la maximum încă de la start. A găsi o scuză doar pentru că adversarii au două schimbări în plus şi a considera că eşti în dezavantaj din această cauză – mi se pare că nu are sens. Un lot ca al Barçei sau al lui Madrid este mult mai puternic decât cele ale celorlalte echipe şi poate decide meciuri în doar 45 de minute prin talentul pe care îl au la dispoziţie comparativ cu al altor cluburi.

*Gestionarea lui Messi se va face în funcţie de lupta pentru titlu

La Liga revine, dar Lionel Messi a avut parte de câteva probleme fizice săptămâna trecută, aşa că mulţi se întreabă dacă ar trebui să fie titular şi să joace tot meciul cu Mallorca sâmbătă. Este greu de spus şi cred că multe vor depinde de cum evoluează lupta pentru titlu a Barçei în faţa lui Real Madrid. Dacă lucrurile devin mai simple pentru Barcelona, el ar putea fi odihnit în câteva meciuri, însă dacă lupta continuă, ocaziile pentru odihnă ar putea fi mai rare – poate doar în meciurile în care Barcelona reuşeşte să domine prima repriză. Va fi important pentru Quique Setien să-şi gestioneze lotul corect, fiindcă nu doar Messi va intra în primul meci fără să fie apt 100%. Până la urmă toată lumea s-a oprit şi nu este uşor să revii în cea mai bună formă. Ştim cu toţii că Messi este mereu printre candidaţii la titlul de golgheter „Pichichi” în La Liga şi mereu caută să facă diferenţa în echipă, aşa că va dori să fie mereu pe teren şi este dificil pentru un manager să-l rotească în cadrul lotului. El candidează şi la Ballon d’Or în fiecare sezon şi are mereu asta în vedere, aşa că nu te poţi duce la Messi să-i spui pur şi simplu „odihneşte-te”.

*Vinícius trebuie să revină pe teren la maximum pentru a rămâne titular

Vinícius Júnior era în cea mai bună formă a lui de la venirea la Real Madrid înainte de carantină, marcând în El Clasico împotriva Barcelonei, însă după această pauză multe lucruri se pot schimba. Madrid va putea miza pe Eden Hazard şi Marco Asensio, aşa că brazilianul va avea doi alţi rivali pentru locul de titular. În orice caz, primele meciuri ne vor putea spune care sunt jucătorii care au ajuns la nivelul maxim înaintea celorlalţi. Cred că Vinícius va reveni cu succes şi îşi va continua forma bună, însă există şanse şi să nu meargă lucrurile atât de bine după aşa o pauză de la fotbal. În ciuda competitivităţii din lotul său, cred că Zidane va alege jucătorii care sunt în formă şi nu doar preferinţele sale, aşa că Vinícius va trebui să încerce să-şi etaleze cel mai bun joc pentru a continua ca titular pentru restul sezonului. Cum spunem în Brazilia, va trebui să zboare în continuare pentru a-şi câştiga locul în echipă.

Jucătorii vor reintra în ritm repede

Mereu este puţin dificil după o pauză lungă, în special în primele meciuri, când jucătorii vor simţi oboseala. Este însă doar o chestiune de timp, iar după două-trei meciuri ei vor începe să-şi recapete ritmul şi pregătirea fizică. După tot ce s-a întâmplat în lume, e posibil ca jucătorii să nu fie încă la nivelul lor cel mai bun chiar şi mental, nu numai fizic. Îşi vor găsi însă ritmul repede şi vor fi pregătiţi să dea tot ce au mai bun pe teren pentru a-şi îndeplini obiectivele. Celălalt factor de urmărit este vremea. E mai dificil să joci în vreme călduroasă şi jucătorii vor fi nevoiţi să facă faţă, dar unii au deja experienţă cu aşa ceva de la turneele internaţionale. Ei se confruntă acum cu alte probleme din cauza situaţiei Covid-19, aşa că acesta este doar încă un lucru de ţinut cont în încercarea de a încheia sezonul în cea mai bună formă.

Predicţiile mele pentru La Liga…

Granada v Getafe

https://www.betfair.ro/exchange/plus/en/football/spanish-la-liga/granada-v-getafe-betting-29828035

Este un meci greu de preconizat, pentru că Getafe este mai sus în clasament. Granada are nevoie de această victorie şi cred că va reuşi să o obţină. Predicţie: 1-0.

Granada: 3.50 (29%)

Draw: 3.00 (33%)

Getafe: 2.62 (38%)

Valencia v Levante

https://www.betfair.ro/exchange/plus/en/football/spanish-la-liga/valencia-v-levante-betting-29828040

Încă un derby în această etapă. Cred că Valencia este echipa mai bună şi va reuşi să câştige confortabil. Predicţie: 2-0.

Valencia: 1.72 (56%)

Draw: 4.33 (23%)

Levante: 4.50 (21%)

Espanyol v Alavés

https://www.betfair.ro/exchange/plus/en/football/spanish-la-liga/espanyol-v-alaves-betting-29828043

Merg pe un egal în acest meci. Espanyol este în formă slabă, Alavés e echipa puţin mai bună, dar cu gazdele căutând victoria, cred că meciul se va încheia la egalitate. Predicţie: 1-1.

Espanyol: 2.25 (45%)

Draw: 3.25 (31%)

Alaves: 4.00 (24%)

Celta Vigo v Villarreal

https://www.betfair.ro/exchange/plus/en/football/spanish-la-liga/celta-vigo-v-villarreal-betting-29828041

Celta de Vigo se află într-o situaţie dificilă, iar de aceea cred că Villarreal va putea obţine cele trei puncte în acest meci. Predicţie: 1-2.

Celta Vigo: 2.75 (36%)

Draw: 3.50 (29%)

Villarreal: 2.87 (35%)

Leganés v Valladolid

https://www.betfair.ro/exchange/plus/en/football/spanish-la-liga/leganes-v-valladolid-betting-29828039

Merg pe oaspeţi în această partidă. Este clubul lui Rolando Nazario! E preşedintele lor şi trebuie să merg pe o victorie a lor. Predicţie: 0-1.

Leganes: 2.40 (41%)

Draw: 3.00 (33%)

Valladolid: 3.75 (26%)

Mallorca v Barcelona

https://www.betfair.ro/exchange/plus/en/football/spanish-la-liga/mallorca-v-barcelona-betting-29828042

Mallorca luptă pentru supravieţuire în coada clasamentului, în timp ce Barcelona are nevoie mare de victorie pentru a nu oferi lui Real Madrid iniţiativa în lupta pentru titlu. Mă aştept ca Barca să performeze bine şi să câştige acest meci. Predicţie: 1-3.

Mallorca: 12.00 (9%)

Draw:  6.50 (16%)

Barcelona: 1.30 (75%)

Athletic Bilbao v Atletico Madrid

https://www.betfair.ro/exchange/plus/en/football/spanish-la-liga/athletic-bilbao-v-atletico-madrid-betting-29828033

Este un meci greu. Să joci pe San Mames nu este uşor, dar cred că Atleti va reuşi să învingă în această partidă dificilă. Predicţie: 1-2.

Bilbao: 3.75 (26%)

Draw: 3.25 (32%)

Atletico Madrid: 2.37 (42%)

Real Madrid v Eibar

https://www.betfair.ro/exchange/plus/en/football/spanish-la-liga/real-madrid-v-eibar-betting-29828037

Jucând acasă împotriva unui adversar mai puţin solid, cred că Real Madrid-ul lui Zinedine Zidane va câştiga uşor. Predicţie: 3-0.

Real Madrid: 1.25 (79%)

Draw: 6.50 (14%)

Eibar: 13.00 (7%)

Real Sociedad v Osasuna

https://www.betfair.ro/exchange/plus/en/football/spanish-la-liga/sociedad-v-osasuna-betting-29828036

Real Sociedad este pe locul patru în La Liga şi are parte de un sezon grozav, aşa că eu cred că va câştiga acest meci. Predicţie: 2-0.

Sociedad: 1.73 (58%)

Draw: 4.00 (24%)

Osasuna: 5.50 (18%)

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite