JO 2020 Tokyo, gimnastică. Americanca Simone Biles explică retragerea din concursul pe echipe: Lupt cu demonii din capul meu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto EPA EFE
Foto EPA EFE

Starul gimnasticii mondiale Simone Biles a explicat retragerea din concursul pe echipe de la Jocurile Olimpice, subliniind că "luptă cu demonii" din capul său.

"De când am urcat pe podiumul de concurs, am fost doar eu şi cu mine şi am luptat cu demonii din capul meu. Trebuie să fac ceea ce este mai bine pentru mine, să mă concentrez la sănătatea mea mentală şi să nu-mi compromit starea de bine. Nu mai am atâta încredere în mine ca înainte, nu ştiu dacă nu este o chestiune de vârstă. Sunt puţin mai nervoasă când evoluez. Am impresia că nu mai am atâta plăcere în a face sport ca înainte", a declarat Biles, după concursul pe echipe.

Cvadrupla campioană olimpică la gimnastică Simone Biles s-a retras, marţi, din finala pe echipe, unde SUA a obţinut medalia de argint. Biles a invocat o accidentare la sărituri, prima probă în care a concurat.

Biles a fost notată doar cu 13.766 la sărituri, probă în care a schimbat şi dificultatea evoluţiei, iar apoi s-a retras cu medicii, revenind bandajată la piciorul drept. Gimnasta s-a echipat în trening, alături de coechipierele ei, pe care le-a îmbrăţişat. SUA au continuat în a doua rotaţie la paralele fără Biles.

Retragerea gimnastei din echipa SUA în timpul finalei a fost anunţată de ESPN.

Biles a evoluat ezitant şi sub aşteptări şi în concursul de calificare, însă nu a anunţat că ar suferi din cauza unei probleme de sănătate.

Simone Biles (24 de ani) este cvadruplă campioană olimpică în 2016, cu echipa, la individual-compus, sărituri şi sol.

La JO de la Tokyo, este singura gimnastă care s-a calificat în toate cele patru finale pe aparate şi în cea la individual-compus.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite