Jenson Button nu are motive să fie prea optimist
0Fost campion mondial, Jenson Button va aborda cursa din Australia, de duminică, dintr-o postură deloc bună. McLaren nu a reușit teste prea bune în iarna care abia a trecut.
Dintre cei 24 de piloți care se vor alinia la startul Marelui Premiu
de Formula 1 de la Melbourne, britanicul Jenson Button nu are multe
motive să fie optimist. ”Testele de iarnă nu au fost prea bune pentru
noi. Monopostul nu este atât de fiabil pe cât ne-am fi dorit. Nu am
parcurs prea mulți kilometri. Așa că nu știm care este adevăratul nivel
al mașinii. Tot ceea ce cunoaștem acum este că nu suntem la fel de
rapizi ca piloții Red Bull și Ferrari, care au dominat încercările din
iarnă și au dovedit că au monoposturi fiabile”.
Campionul mondial din 2009 este conștien că mașina sa actuală nu
este mai rapidă decât aceea de anul trecut. Pentru a mai risipi din
îndoielile sale, Button a spus, la final, că și în aceste condiții el ar
putea câștiga cursa de la Melbourne.