„Jaf“ la Leipzig – Real Madrid? Ofsaidul din minutul 3, explicat FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Real Madrid a câștigat în partida-tur din optimile Ligii Campionilor, 1-0 pe terenul celor de la Leipzig, însă, ca de obicei în această competiție, specialitatea casei la Real, spaniolii au beneficiat și de o doză mare de noroc.

Carlo Ancelotti, antrenorul Realului, mulțumit de decizia anulării golului
Carlo Ancelotti, antrenorul Realului, mulțumit de decizia anulării golului

Pentru că, cel puțin în debutul partidei, Real părea a fi groggy. De altfel, încă din minutul 3, plasa porții apărate de Lunin a fost scuturată, dar reușita nemților a fost anulată pentru ofsaid. Aproape imediat, la următoarea fază de atac, Leipzig a trecut, din nou, pe lângă deschiderea scorului, semn că apărarea Realului a scârțâit din toate încheieturile. Ulterior însă, echipa lui Ancelotti s-a redresat și s-a și impus prin golul superb marcat de Brahim Diaz (48).

Pe reluare, s-a văzut cum Henrichs l-a incomodat pe portarul Realului
Pe reluare, s-a văzut cum Henrichs l-a incomodat pe portarul Realului

La final, a revenit în discuție faza din minutul 3. Cu ofsaidul semnalizat la golul nemților. Explicația? În momentul șutului expediat spre poartă, Henrichs se afla în spatele portarului Realului, Lunin. Aparent, Henrichs trebuia să fie considerat în afara jocului, însă, având în vedere că îl incomodează vizibil pe portar, s-a considerat că e în joc și că se află în ofsaid.

Desigur, presa germană n-a fost de acord cu această explicație, susținând că Leipzig a fost „furată“. Spaniolii însă au considerat că golul a fost anulat, în mod corect. De remarcat, totuși, și poziția fostului central iberic, Mateu Lahoz. Ajuns comentator la ora actuală, acesta s-a arătat indignat de anularea golului în timpul partidei, catalogând decizia drept „o nebunie“.

Ce au spus oficialii celor două echipe despre golul anulat?

Marco Rose (antrenor Leipzig): Adevărul e că nu ştim de ce n-a fost validată acea acţiune. N-a fost nici ofsaid, nici fault. Dacă ajungea pe tabela de marcaj, nu ştiu cum ar fi decurs jocul. Poate că arbitrul a fost puţin nervos, pentru că a fost primul său meci la acest nivel. Am fost foarte curajoşi şi am pierdut meciul cu un gol care trebuia să fie validat. Am făcut multe lucruri bune în cursul partidei, dar am pierdut din cauza unui gol grozav marcat de Brahim. Trebuie să acceptăm rezultatul, ne-a lipsit succesul în careu. Suntem într-o situaţie complicată, dar putem reuşi. Avem jucători tineri şi sunt lucruri de îmbunătăţit, iar echipa e într-o dinamică bună de creştere. O să încercăm (n.r. - întoarcerea scorului) pe Bernabeu.

Carlo Ancelotti (antrenor Real Madrid): Arbitrul a anulat golul, înţeleg că a fost o interferenţă cu portarul, pentru că jucătorul îl împingea pe Lunin şi cred că era destul de clar în ofsaid. 

Liga Campionilor, optimi, tur

Marți

FC Copenhaga – Manchester City 1-3

Leipzig – Real Madrid 0-1

Meciurile-retur se vor juca pe 6 martie.

Astăzi, ora 22.00

PSG – Real Sociedad

Lazio – Bayern Munchen

Meciurile-retur se vor juca pe 5 martie.

20 februarie, ora 22.00

PSV Eindhoven – Dortmund

Inter Milano – Atletico Madrid

Meciurile-retur se vor juca pe 13 martie.

21 februarie, ora 22.00

Porto – Arsenal

Napoli – Barcelona

Meciurile-retur se vor juca pe 12 martie.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite