Ilie Dumitrescu, vrăjit de inteligenţa unui fotbalist de la Sepsi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sepsi a avut o revenire de poveste în deplasarea de la Craiova
Sepsi a avut o revenire de poveste în deplasarea de la Craiova

Superliga a început sub auspicii bune. Universitatea Craiova şi Sepsi au oferit o încleştare spectaculoasă, încheiat 2-2, într-o partidă care a prilejuit în premieră o decizie luată cu ajutorul arbitrajului video. După meci, analistul Ilie Dumitrescu s-a arătat încântat de Sepsi în general şi de execuţia lui Vitalie Damaşcan în special.

Fostul internaţional Ilie Dumitrescu a analizat partida şi a ajuns la concluzia că organizarea şi schimbările inspirate ale celor de la Sepsi au făcut ca Universitatea Craiova să se împiedice chiar în prima etapă. Asta chiar dacă Gustavo, intrat şi el pe parcursul primei reprize la olteni, a înscris două goluri. Expertul Digi Sport a lăudat execuţia lui Vitalie Damaşcan (23 de ani), de la golul cu care Sepsi a redus din diferenţă.

”Un început de sezon cu multe goluri. Mă gândeam cât de mult contează să ai continuitate pe banca tehnică, apropo de proiectul de la Sepsi. Plus că s-au mişcat bine şi la transferuri. Sunt acoperiţi, e extraordinar pentru antrenor să ai soluţii pe bancă. Îmi aduc aminte şi cu CFR, a intrat Rondon, a marcat gol, acum, Damaşcan intră, marchează extraordinar, cu o execuţie senzaţională cu stângul. Din gleznă a dat direcţie, a evitat şi barajul şi portarul. De cealaltă parte, la Craiova... Vorbeam de acel echilibru între atac şi apărare, mai ales că erau doi jucători acolo care acopereau foarte bine. Exact acolo echipa suferit pe final de joc”, a declarat Ilie Dumitrescu, la emisiunea Digi Sport Special.

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite