Halep, lăudată de Kerber: Ce a spus campioana de la Wimbledon după ce a reuşit să treacă de Simona

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O rivalitate începută în 2009 şi-a consumat, astăzi, episodul cu numărul 11. Chiar dacă a pierdut, Halep (7 WTA) se află, în continuare, în avantaj.

Chiar dacă a avut un meci mai uşor decât se aştepta, Kerber (5 WTA) a vorbit, la final, foarte frumos despre adversara ei din sferturi. 

„Sunt foarte fericită pentru cum am jucat. Ştiam că am nevoie să joc cel mai bun tenis pentru a o învinge pe Simona. E o mare jucătoare şi mereu trebuie să evoluezi la maximum contra ei. Îmi place mereu să revin aici, am multe amintiri plăcute. Îmi place atmosfera şi sunt fericită să joc aici. Sper să am un meci la fel de buni şi în semifinal“, a afirmat sportiva de 31 de ani, potrivit Digi Sport, postul care transmite turneul de la Eastbourne în România. 

21.415 dolari şi 100 de puncte WTA va primi Simona Halep pentru atingerea sferturilor la Eastbourne.       

Partida de la Eastbourne a fost a 11-a în care Halep şi Kerber s-au aflat faţă în faţă. După rezultatul de astăzi, Simona o conduce, în continuare, pe Angie, însă scorul a devenit mai strâns, 6-5, după cum se poate vedea mai jos:

*2019 (Eastbourne): 6-4, 6-3 Kerber

*2018 (French Open): 6-7, 6-3, 6-2 Halep

 *2018 (Australian Open): 6-3, 4-6, 9-7 Halep

*2016 (Turneul Campioanelor): 6-4, 6-2 Kerber

 *2016 (Cincinnati): 6-3, 6-4 Kerber

 *2016 (Montreal): 6-0, 3-6, 6-2 Halep

 *2016 (Wimbledon): 7-5, 7-6 Kerber

 *2016 (Fed Cup): 6-2, 6-2 Kerber

 *2015 (Toronto): 6-3, 5-7, 6-4 Halep

 *2014 (Doha): 6-2, 6-3 Halep

 *2009 (Saint Raphael): 5-7, 6-2, 7-5 Halep

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite