Gică Hagi, băgat în depresie: 8 goluri primite într-o zi, 0 marcate. Urmează debutul în Liga Campionilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Farul, a jucat duminică două amicale, cu echipe de pluton din Cehia și Polonia. În primul meci, rezervele contănțenilor și jucătorii care au evoluat mai puțin în stagiunea trecută cu luat 5-0 de la Banik Ostrava.

Gică Hagi, îngândurat cu câteva zile înainte de startul sezonului oficial. Captură TV
Gică Hagi, îngândurat cu câteva zile înainte de startul sezonului oficial. Captură TV

În al doilea meci, în care Gică Hagi a folosit mai mulți oameni de bază, dar și cele mai recente achiziții, Farul a mai luat 3, de la Warta Poznan. În total, campioana a încasat 8 goluri într-o singură zi și nu a marcat nici unul!

Zdrobiți în prima parte a zilei de Banik Ostrava, scor 0-5, „rechinii” au disputat de la ora 19.00 cel de-al doilea test de verificare al zilei din cadrul stagiului din Polonia. Iar campioana a ieșit din nou „șifonată” rău, 0-3 cu Warta, încheind cu înfrângeri pe linie cantonamentul! Contra formației din Poznan, Hagi a apelat încă din primul minut la câteva dintre achizițiile verii, Diogo Queiros, Fabio Vianna, Vînă, Borginho sau Rivaldinho. Nu numai că aceștia nu au adus nimic pozitiv, ba chiar Queiros a înscris autogolul de 0-3.

S-a înfuriat pe jucători

„Gheorghe Hagi a fost departe de a fi mulțumit și zâmbitor după acest eșec. Fostul fotbalist legendar, cunoscut pentru natura lui energică, aflat în rolul de patron și antrenor la club, s-a înfuriat de mai multe ori pe jucătorii lui”, au notat ziariștii cehi prezenți la prima partidă a zilei.

Peste nicio săptămână, echipa antrenată de Gică Hagi începe oficial sezonul, având meci în Supercupa României, cu Sepsi, pe 8 iulie (ora 20.00). Patru zile mai târziu, urmează prima manșă a ”dublei” din turul I preliminar al Ligii Campionilor, contra moldovenilor de la Sheriff Tiraspol, o echipă obișnuită în ultimii ani cu grupele cupelor europene.

Scoruri de maidan pentru FCSB și Craiova lui Mititelu

Nu numai Farul s-a făcut de râs în meciurile de pregătire. FCSB a pierdut în acest weekend cu 5-2 partida cu Anderlecht, făcându-l pe patronul Gigi Becali să-și pună întrebări legate de valoarea jucătorilor, în timp ce la FCU Craiova se văd deja ”ingineriile” lui Adrian Mititelu.

După ce antrenorul Joao Janeiro a plecat de la echipă după câteva zile, patronul încercând să-i pună în contract o clauză de veto asupra primului 11, echipa a fost dată pe mâna preparatorului fizic Dan Vasilică. Rezultatele încep să se vadă: Craiova lui Mititelu, cu cea mai bună formulă de echipă, a fost zdrobită duminică de FC Koln 2, echipă din liga a patra germană, cu 7-2! 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite