Fostul bodyguard Zmărăndescu: “Sper ca Becali să nu facă vreo prostie. Să nu se întâmple ceva tragic…”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cătălin Zmărăndescu, fost bodyguard al lui Gigi Becali, îl ştie prea bine pe finanţatorul Stelei. Cei doi au fost inculpaţi într-un alt dosar penal, cel al sechestrării de persoane, unde au fost însă achitaţi. Zmărăndescu se teme ca Becali să nu facă vreun gest necugetat, mai ales că susţine că fostul său şef n-a reacţionat prea bine când a fost arestat prima dată.

"Sper să nu facă vreo prostie acum. Eu îl ştiu pe Gigi Becali, de atunci de când a fost arestat. Este tată, e greu pentru el. Mi-e frică să nu facă vreo prostie. Sunt mulţi oameni care depind de el. Totul se va destrăma. De Steaua îmi pare cel mai rău. Îmi pare rău şi de Gigi, deşi am spus multe despre el. Îmi aduc aminte cum arăta după două săptămîni de închisoare. Sper să nu se întîmple ceva tragic", a spus Cătălin Zmărăndescu, la televiziunea sportro.

Cătălin Zmărăndescu nu mai este în relaţii bune cu Becali, pe care l-a acuzat în repetate rânduri că “i-a distrus viaţa”. 

În schimb, actualul bodyguard al lui Becali, Ştefan Dediu, cel care a preluat practic postul după retragerea lui Zmărăndescu, a declarat la scurt timp după condamnarea patronului său că vrea să intre şi el la închisoare, alături de şeful Stelei. 

Asta deşi Dediu n-are nicio legătură cu "Dosarul Terenurilor", cel în care Gigi Becali a primit trei ani de închisoare.

În aprilie 2009, Gigi Becali a petrecut două săptămâni în arest, fiind acuzat, alături de bodyguarzii săi, de sechestrarea unor persoane care i-au furat lmuzina. Ulterior, în 19 octombrie 2011, Becali şi bodguarzii săi au fost achitaţi de instanţa supremă în acest caz.

Becali a fost trimis în judecată în octombrie 2009, alături de Ştefan Dediu, Cătălin Otto Zmărăndescu, Mihai Mila, Niculae Dumitraşcu, Marcel Popa şi de poliţistul Romulus Dumitrescu, pentru lipsire de libertate în mod nelegal.


Citeşte mai multe despre condamnarea lui Gigi Becali

Suporterii Stelei jubilează după condamnarea lui Gigi Becali: “Trei ani de libertate pentru echipa noastră”

Condamnarea la trei ani de închisoare cu executare a lui Gigi Becali i-a bucurat la culme pe unii suporteri ai Stelei, care au postat pe o reţea de socializare un mesaj dur împotriva patronului echipei din Ghencea.

Gigi Becali nu e primul patron de club din România care va sta după gratii. Penescu, Staicu şi Iancu au păţit-o şi ei

Gigi Becali a fost condamnat la trei ani de închisoare şi va fi nevoit să execute această pedeapsă, care îl privează de libertate. Becali nu este primul aptron de club din România, care va sta după gratii. Au păţit şi alţii în trecut.

Gigi Becali: „Am fost trădat de statul român. Asta nu e ţara lui Hristos, e ţara lui Satana!”

După aflarea sentinţei de condamnare la trei ani de închisoare cu executare în „Dosarul Terenurilor”, Gigi Becali a apărut consternat în faţa jurnaliştilor, cărora le-a explicat că decizia este un abuz orchestrat de cei trei judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

EDITORIAL George Stanca: Dragă Gigi Becali, chiar eşti copil ?A?! Nu simţeai în aer că ăştia te pândesc?

„Sunt bulversat. Mut. Nu pentru tine. Ci, pentru ce ţi s-a  întâmplat. Căci, încep să  mă tem că asta  i se poate întâmpla oricui din ţara asta, ajunsă de rahat. Sunt deprimat. Deşi, uite că prostia ta costă mult prea mult”, scrie George Stanca, pe blogul său de pe adevarul.ro

Corneliu Vadim Tudor despre condamnarea lui Gigi Becali: „L-au băgat la puşcărie ca pe ultimul borfaş”

Imediat după ce judecătorii au decis să-l trimită după gratii pe Gigi Becali pentru următorii trei ani în „Dosarul Transferurilor”, Corneliu Vadim Tudor a criticat dur hotărârea magistraţilor, precizând că patronul Stelei nu ar fi meritat să fie condamnat la închisoare.

Explicaţia lui Gigi Becali pentru încercarea de a părăsi ţara cu o zi înainte de sentinţa din „Dosarul Terenurilor“

Gigi Becali a fost surprins de poliţie în timp ce încerca să plece din ţară cu o zi înainte de verdictul în  „Dosarul Terenurilor“, unde ar putea primi o condamnare cu executare. Finanţatorul Stelei a fost ridicat de la aeroport şi dus la Parchet pentru a oferi nişte explicaţii.

Verdict în „Dosarul Terenurilor”. Gigi Becali, condamnat la trei ani de închisoare cu executare, iar Victor Babiuc, la doi ani

Completul de cinci judecători de la Curtea Supremă l-a condamnat pe Gigi Becali la trei ani de închisoare cu executare în dosarul schimburilor de terenuri dintre deputat şi Ministerul Apărării Naţionale. În acelaşi dosar, Victor Babiuc, fostul ministru al apărării, dar şi generalul Dumitru Cioflină au fost condamnaţi la doi ani de închisoare cu executare. Aceştia vor fi încarceraţi în orele care urmează.

Gigi Becali a vrut să plece din ţară duminică seară, înainte de sentinţa din „Dosarul Terenurilor“. I s-a deschis un nou dosar penal

De dimineaţă a fost la biserică, spre seară în Ghencea, la partida cu cântec Steaua-Viitorul (2-5), noaptea a vrut să plece din ţară! Cum Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează să anunţe luni verdictul în "Dosarul Terenurilor", unde poate primi o condamnare cu executare, Gigi Becali a intenţionat să zboare în Israel, dar a fost oprit de poliţie pe aeroport.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite