Fiorentina-Pandurii 3-0 / Condescu: “Scorul e prea mare faţă de ce a fost în teren”. Pustai: “Locul trei ar fi onorabil”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marin Condescu l-a criticat pe Eric pentru prestaţia de la Florenţa
Marin Condescu l-a criticat pe Eric pentru prestaţia de la Florenţa

Preşedintele Pandurilor consideră că diferenţa de scor înregistrată la Florenţa este prea mare, ţinând cont de numărul ocaziilor ratate de gorjeni, în vreme ce tehnicianul Cristi Pustai nu mai crede în calificarea în primăvara europeană.

Marin Condescu la Digi Sport: "Scorul a fost prea mare. Nu ne-a intrat nimic în această seară, asta e viaţa, ăsta este fotbalul, am venit aici cu mari speranţe. Dacă ai în faţă o echipă ca Fiorentina şi nu reuşeşti să marchezi, este greu să revii. Şi-n repriza a doua am început foarte bine. Fiorentina e calificată, trebuie să vedem ce o să facem la Cluj. Acum lucrurile s-au cam întors. Eu cred că astăzi nu s-a găsit cea mai bună formulă. Sper că am învăţat ceva. Eu sunt mulţumit de acest parcurs european, am ajuns în grupe, chiar dacă nu credea nimeni. Am fost aplaudaţi de multe ori din tribune pentru jocul practicat cu Fiorentina. Este o diferenţă mare între Fiorentina - Pandurii.

Eric nu poate face ce face în campionat, e altceva. Dacă reuşeam să marcăm în prima repriză, finalul ar fi fost altul. Explicaţii am pentru faptul că Eric nu reuşeşte să facă şi-n Europa ce face în campionat, dat las asta pentru sufletul meu. Nu vreau să spun de ce, i-am spus antrenorului secund de ce, dar eu cred că lucrurile se vor îndrepta. Să ai cinci ocazii cu Fiorentina şi să nu dai un gol este crimă."

Cristi Pustai la Digi Sport: "Dacă nu reuşeşti să marchezi în faţa unei echipe care poate înscrie aproape la fiecare fază de atac, e destul de greu să faci faţă. A fost un joc frumos, cu multe ocazii, dar din păcate plecăm cu zero puncte. Pandurii a arătat că merită să joace în Europa League. Meciul decisiv pentru o încercare de calificare va fi la Cluj. Vom încerca să ne calificăm, dar cred că ne-am depăşit de mult condiţia. Locul trei în grupă ar fi unul onorabil. Sperăm să reuşim să ne calificăm şi sezonul viitor în cupele europene pentru a realiza atunci un parcurs mai bun."

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite