Dinamo, „îngropată“ în datorii. Riscul de faliment al echipei din „Ştefan cel Mare“ este foarte ridicat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conform "Tabelului preliminar al creditorilor", publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, Dinamo are datorii totale de peste 78 de milioane de lei.

Ionuţ Negoiţă se confruntă cu mari probleme la Dinamo din cauza datoriilor care figurează în contul echipei pe care o patronează. În acest an, formaţia alb-roşie a intrat în insolvenţă, iar administratorul judiciar are misiunea să recupereze datorile mai vechi, care însumate, au ajuns la valoarea de 78.033.905,86 lei, potrivit unui "Tabel preliminar al creditorilor", citat de site-ul antitepari.ro.

Din această sumă, 24,4 milioane lei sunt datorate statului, în timp ce creanţele salariale se apropie de un milion lei; Florian Walter a invocat şi el o datorie de 6,5 milioane lei, care a fost, însă, respinsă. În ciuda acestor datorii uriaşe, administratorul judiciar rămâne optimist şi consideră că, deşi Dinamo 1948 SA s-a confruntat în ultimii ani cu un risc de peste 80% de faliment, societatea se poate reorganiza. 

Dinamo a intrat în insolvenţă la data de 11 iunie 2014, administrator judiciar fiind numit Cabinetul Individual de Insolvenţă Dascăl Cătălin Andrei, care a explicat cauzele care au dus la intrarea clubului în insolvenţă.

"Necalibrarea bugetelor de venituri şi cheltuieli, dublată de o politică salarială către jucători cu sume ce nu au putut fi onorate, coroborat şi cu credite bancare angajate de către societate, ale căror rambursări nu au fost la fel de facile precum s-a sperat iniţial, au putut conduce într-o manieră decisivă la apariţia prezentei stări de insolvenţă a societaţii. În viitor, continuând procesul de restructurare a cheltuielilor până la o limita echilibrării lui cu veniturile, dublate de deschiderea unor noi zone de finanţare a activităţilor clubului, se poate aprecia reorganizarea clubului", se menţionează în raport al Cabinetului Individual de Insolvenţă.

Dinamo este controlată de Ionuţ Negoiţă, care deţine 92,93% din acţiuni, restul acţiunilor fiind împărţite între Clubului Sportiv "Fotbal Club Dinamo Bucureşti", cu 7,03% şi Cornel Dinu, cu 0,03%.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite