Dennis Man, surprins pe aeroportul din Timișoara. Ce a răspuns internaționalul român când a fost întrebat dacă pleacă de la Parma

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dennis Man, 26 de ani, este pe picior de plecare, după un sezon încheiat pe banca de rezerve, deși echipa lui, Parma, a avut antrenor român, Cristian Chivu (44 de ani). Aflat în pierdere de turație, Man dorește să schimbe aerul și are oferte din Serie A. În trecut s-a vorbit despre Fionretina și Bologna, iar acum AC Torino i-ar fi apărut în cale.

Dennis Man (Sportpictures) jpg

Man, arădean la origine, a fost zărit în această după-amiază pe aeroportul din Timișoara, înainte să se urce în avionul care l-a adus în București. Un cititor s-a transformat în paparazzi, l-a fotografiat și ne-a trimis imaginea.

Tricolorul este preocupat să butoneze telefonul mobil, dorind să fie la curent cu situația care-l așteaptă în Italia. Suporterul l-a întrebat dacă pleacă de la Parma, iar răspunsul lui Dennis a fost evaziv: „Să vedem”!

Dennis Man, surprins pe aeroport
Dennis Man, surprins pe aeroport

Man a traversat un sezon cu bune și rele la Parma. Până în decembrie avea 4 goluri și 4 pase decisive în Serie A. Ulterior, a mai dat doar un assist până la finalul stagiunii.

Dennis Man poate pleca acum, după 4 ani și jumătate petrecuți la Parma. După plecarea lui Cristi Chivu de pe bancă, „cruciații” vor trece prin schimbări masive de lot, după cum anunță italienii.

Va fi o vară fierbinte pentru marii jucători ai Parmei: după plecarea lui Bonny, multe dintre piesele de bază ale cruciaților sunt urmărite de nume mari din Italia. Leoni este dorit de jumătate din Serie A, dar și din străinătate, pe Bernabè sunt ațintiți ochii Fiorentinei, iar în ultimele ore au sosit mai multe solicitări pentru Dennis Man.

Jucătorul român a avut un sezon fluctuant, bun în prima jumătate a sezonului și cenușiu în a doua jumătate, dar în ciuda acestui fapt, atenția nu lipsește pentru el. Cele patru goluri completate de cinci pase decisive reușite în 33 de meciuri au atras lui Torino, care, potrivit Tuttosport, a început să ceară informații de la Parma despre jucător.

Totuși, pretențiile financiare ale cruciaților sunt prea mari pentru moment, iar între timp Toro urmărește și pista lui Ngonge de la Napoli”, a scris Parma Live.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite