Dan Petrescu, explicații comice după dezastrul cu Pafos: ce a putut să zică despre anonimii din Cipru
0Dan Petrescu (56 de ani) era, cândva, garantul succesului în fotbalul nostru, iar rezultatele sale excelente pe plan intern erau dublate de unele destul de bune, pentru nivelul nostru, și în competițiile continentale.
Din păcate, acum Dan Petrescu e doar garantul furnizării unor declarații comice la conferințele sale de presă! Așa se explică faptul că, după dezastrul fotbalistic în returul cu Pafos (Cipru), a venit în fața jurnaliștilor și a făcut o afirmație incredibilă: ai lor sunt mai buni ca ai noștri!
Declarațiile tehnicianului de la CFR au fost preluate de Agerpres și vi le oferim, în rândurile de mai jos, după această eliminarea a clujenilor din cupele europene.
Ce a spus Dan Petrescu?
*Valoarea jucătorilor lor e mai mare decât a jucătorilor noştri şi asta s-a văzut pe teren. Pafos e un adversar puternic, sunt sigur că va face multe puncte în grupe, mai ales acasă.
*Adversarii au jucat foarte bine, în timp ce noi nu ne-am adaptat deloc, am greşit o pasă în secunda 10... nu ne-am adaptat nici la teren, nici la vreme, la nimic. Le-am făcut două cadouri în prima repriză, pentru că ei au avut două ocazii, aşa ne-am trezit la pauză conduşi cu 2-0. A fost foarte greu să întoarcem. Am schimbat şi sistemul, dar n-a ajutat la nimic. S-a văzut că stau mai bine ca noi. Ştiam valoarea jucătorilor lor, au investit mult în străini.
*Consider că Pafos a meritat calificarea. Deşi, dacă noi primeam penalty în tur, cred că era mai greu de întors un 2-0. Însă nu vrem să luăm din meritele adversarului şi să dăm vina pe altcineva. Fundaşii noştri, în afară de Camora, nu au jucat până acum în cupele europene. Iar nivelul în Europa e un pic mai mare şi s-a văzut, ei au făcut multe greşeli. Iar atunci când faci greşeli meriţi să ieşi din competiţie. Noi am avut doar vreo trei ocazii şi, dacă fructificam la una dintre ele, poate era alt meci.
Joia mare pentru fotbalul românesc
Liga Europa, play-off, retur
FCSB – LASK Linz (Austria) 1-0 (1-1 în tur)
Conference League, play-off, retur
Pafos (Cipru) – CFR Cluj 3-0 (0-1 în tur)