Cîrţu, dat afară de reluările TV

0
Publicat:
Ultima actualizare:
UEFA a deschis o anchetă după incidentul provocat de  Cîrţu la Basel
UEFA a deschis o anchetă după incidentul provocat de Cîrţu la Basel

Ieşirea nervoasă din meciul cu Basel, atunci când a spart cu piciorul geamul băncii de rezerve, i-a fost fatală lui Sorin Cîrţu. Asta deşi miercuri la prânz, la revenirea din Elveţia, antrenorul a fost anunţat că va continua în Gruia, cel puţin până la iarnă. Adică la partida cu Steaua, cele două etape care se vor juca din returul campionatului şi la ultimul meci din Liga Campionilor, cu AS Roma.

Miercuri, tehnicianul a condus antrenamentul de după-amiază liniştit că merge mai departe cu CFR şi având doar derby-ul cu Steaua pe cap. Departe de stadion, şefii clujenilor stăteau la „un pahar de vorbă" la sediul clubului. La un moment dat, pe una dintre plasmele din încăpere au început să ruleze imaginile cu antrenorul lor în criza de nervi de la Basel. Ardelenii au luat foc revăzând momentele de isterie ale lui Cîrţu.
„Nu se mai poate! Trebuie să facem ceva. Omul ăsta ne-a făcut de râs în toată lumea. Am ajuns la „Imaginea zilei"! Gata! Sunaţi-l să ne despărţim!", ar fi spus nervos Paszkany, potrivit martorilor. Imediat, Cîrţu a fost înştiinţat că este demis şi chemat ieri, la ora 9.30, la stadion pentru a înceta oficial  colaborarea. 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite