Ce se întâmplă cu medalia lui Gabriel Sâncrăian: „E ca-n filmele cu proşti...“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nicu Vlad, preşedintele interimar al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român şi vicele Federaţiei Internaţionale de Haltere, a vorbit despre problemele de dopaj ale halterofilului Gabriel Sâncrăian, dar şi despre posibilitatea ca România să piardă bronzul câştigat la Rio.

Halterofilul Gabriel Sâncrăian, medaliat cu bronz la Jocurile Olimpice de la Rio şi suspectat de dopaj, fiind suspendat temporar de forul internaţional de profil, începând din 30 septembrie, s-ar putea retrage în cazul în care rezultatul probei B va coincide cu cel a probei A, care a ieşit pozitivă.

„Şi înainte de Jocurile Olimpice a fost controlat, dar şi după concurs. Problema a apărut la proba A, care i s-a recoltat pe 12 august. După o lună şi jumătate a primit o înştiinţare despre acest rezultat. Apoi, pe 30 septembrie, federaţia a primit prima înştiinţare că, începând cu această dată, sportivul este suspendat temporar. Noi, ca naţie, la proba B nu am avut niciodată câştig de cauză…Nu ştiu când va veni rezultatul final. De la Comitetul Internaţional Olimpic trebuie să ne vină înştiinţarea şi apoi vom vedea ce se va întâmpla, dar cred că se va retrage, dacă rezultatul va fi identic cu cel din proba A, pentru că este la a doua abatere. Am vorbit cu sportivul, care mi-a spus că nu ştie nimic despre asta şi că nu a luat nimic suspect”, a declarat preşedintele interimar al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Nicu Vlad, la Sport Total FM.

Se aşteaptă încă lămuriri de la CIO

Halterofilul Gabriel Sâncrăian a câştigat, în 12 august, medalia de bronz la haltere, la categoria 85 de kilograme, la Jocurile Olimpice de la Rio. Românul a avut atunci un total de 390 de kilograme, la fel ca Denis Ulanov (Kazahstan). Kazahul s-a clasat pe locul 4 deoarece Sâncrăian avea o greutate corporală mai mică decât el. Imediat după concurs, a făcut testul anti-doping, dar în 48 de ore, cum prevede regulamentul, nu a fost anunţat că ar avea probleme. După o săptămână însă, i s-a cerut acordul pentru proba B, existând o notificare în acest sens către forul olimpic din România şi forul internaţional de haltere. Sportivul şi-a dat acordul, iar de atunci nu există vreo comunicare oficială din partea Comitetului Internaţional Olimpic privind situaţia lui Sâncrăian.

Nu a primit premiile şi decoraţia de la Iohannis

Între timp, medaliatul cu bronz nu a beneficiat de premierea conform legii de 42.000 de euro, de alte premieri din partea autorităţilor din Bistriţa, cifrate la 100.000 de lei, şi nici de o decoraţie din partea şefului statutului, la fel ca ceilalţi medaliaţi olimpici tricolori. Anunţul privind “rezultatul pozitiv” la un test antidoping al lui Gabriel Sâncrăian a fost făcut, în 29 august, de Televiziunea Română.

Până la proba contrarie rămâne cu medalia...E ca în filmele cu proşti Nicu Vlad preşedinte FR Haltere

La acea vreme, Ovidiu Fătu, antrenorul halterofilului declara pentru News.ro că sportivului i s-ar fi descoperit “valori prea mici de epitestosteron” la testarea făcută imediat după câştigarea medaliei şi abia la o săptămână distanţă i s-a cerut acordul pentru testarea probei B de urină. În 2013, Gabriel Sâncrăian a fost depistat pozitiv cu stanozolol şi a fost suspendat doi ani.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite