Cazul Leo Strizu la FCSB, de râsul curcilor: Dovada că avem un fotbal tragicomic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

FCSB înseamnă Faci Ce Spune Becali. De ani buni! Iar cine vine la această formație știe ce îl așteaptă. Că va fi executantul patronului clubului. Iar în cazul lui Leo Strizu (55 de ani), lucrurile au fost și mai clare. În sensul că știa și el, dar și toată suflarea fotbalistică din România că a fost adus la FCSB „de decor“, pentru a-și „închiria“ licența PRO, document care îi lipsește lui Mihai Pintilii. Adică, antrenorul neoficial al roș-albaștrilor, omul care preia și execută comenzile lui Gigi Becali.

Leo Strizu a stat acasă, în pauza competițională, când FCSB a fost în cantonament.
Leo Strizu a stat acasă, în pauza competițională, când FCSB a fost în cantonament.

Strizu a părăsit FCSB de vreo două săptămâni, sătul și el de postura jenantă în care s-a aflat. Șocant e că acum, de câteva zile, el face turul emisiunilor sportive, victimizându-se, de parcă rolul său a fost altceva decât un angajat „de decor“ la formația din Berceni. Astăzi, prezent la GSP Live, emisiune moderată de jurnalistul Costin Ștucan, Strizu a continuat să joace rolul victimei, uitând parcă un amănunt esențial: el însuși e primul vinovat pentru situația tragicomică în care s-a aflat, la FCSB.

Ce a spus Leo Strizu?

*Gigi primea tot felul de telefoane. Teia (n.r. – Teia Sponte, prieten apropiat cu patronul FCSB) i-a spus: «Ce tot cauți antrenor cu licență? Îl ai pe Leo în club».

*MM i-a zis lui Gigi că niciodată nu m-a vrut. Eu știam că voi fi pus, dar n-a avut nicio discuție cu mine MM Stoica. Asta m-a deranjat. Când a ieșit el în presă a zis că nu m-a vrut niciodată. Mi se părea normal ca, dacă tot am început o colaborare, putea să-mi facă o intrare în echipă.

*A fost meciul de la Botoșani (n.r. - FC Botoșani - FCSB 2-3). Marți, m-am dus la echipă, miercuri am plecat la Botoșani și joi am avut meciul. Miercuri, m-am dus la echipă. Numai Pintilii m-a prezentat în fața jucătorilor. Nici cu cel mai mare dușman al meu n-aș fi procedat așa, dacă eram în locul lui Stoica.

*Ce m-a deranjat a fost faptul că, la câte am făcut noi împreună, putea să zică de la început: «Bă Leo, eu nu sunt de acord să vii la echipa mare a clubului, să lucrăm împreună. Sunt de acord să fii în cadrul clubului, să fie o distanță între noi, dar nu trebuie să vii sau să te apropii de stafful echipei mari». Putea să-mi spună lucrurile astea și înțelegeam.

*Eu știu cine e MM Stoica. Eu știu cum s-a ridicat. Când s-a ridicat.. El știe fotbal. Ce anume știe? E foarte documentat. Îți vorbește de club, de jucători, de antrenori. Bun, e enciclopedie. Și credeți că putem merge la echipă și să spunem povești nemuritoare? El e analist. Când a analizat ultima dată o fază? Că e vorba de un atac pozițional, că e vorba de un contraatac... Când a făcut vreodată? Când a spus «A plecat mingea din punctul A, a trecut prin punctele B și C și a ajuns în punctul D»? Sau «A avut viteză acțiunea» sau «De ce s-a oprit faza la punctul C»? Când? Ilie Dumitrescu le spune. Vezi altceva la Ilie.

*Eu n-am spus că e fraier sau prost. Din contră. E băiat deștept. El a plecat la luptă și a izbutit în fotbal prin certuri. El a știut la cine să se dea. Dacă se certa cu un președinte mic, nu ieșea în evidență. A mers pe ideea «Mă dau la șmecheri, mă apreciază lumea». Certuri cu Dumitru Dragomir, Liță Dumitru, Gigi... Când te pui cu el... Are victime și prin presă. S-au pus cu el și a terminat el în picioare.

*Eu nu am spus niciodată că nu se pricepe la fotbal sau e prost. Dar când jucam la Brașov, eu aveam atribuții mai mari decât are el la Steaua. Eu eram jucător la Brașov și venea Romică Pașcu și spunea «Ocupă-te de arbitrii în seara asta. Eu îți țin până la 10 seara și după te ocupi tu». Controlam echipa. Adică, știam că aveam probleme cu banii, iar Romică spunea «Vezi ce le zici. Nu le pot da banii săptămâna asta». Eu îi strângeam pe băieți și vorbeam cu ei. Și la meciurile la care existau reciprocități mi se spunea «Du-te, vorbește și garantează!». Și multe. Vorbeam și despre transferuri. O dată nu m-a ascultat Romică Pașcu și a avut probleme. I-am zis să nu pună un anumit antrenor. MM n-a fost implicat și n-a luat parte la blaturi. Că am făcut și noi câte ceva pentru a scăpa echipa de la retrogradare e altceva. Ce am făcut? Am muncit zi și noapte (n.r.- râde).

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite