Cârţu, navetist cu acte în regulă!
0Sorin Cârţu va prelua FC Braşov, a 15-a echipă pe care o antrenează într-o carieră de 24 de ani.
După demiterea lui Ionuţ Badea, FC Braşov a mers pe mâna unui tehnician de la Centrul de Copii şi Juniori. Adrian Szabo a reuşit să cucerească şapte puncte în trei partide, dar la finalul meciului cu CSMS Iaşi a aflat că va fi înlocuit de pe banca tehnică a „stegarilor”. Pe de o parte nu are licenţa Pro, care să-i permită să antreneze în Liga 1, iar pe de altă parte nici patronul Ioan Neculaie n-a părut dispus să continue cu un tehnician obişnuit să antreneze la nivel juvenil. Aşa s-a ajuns ca antrenor al Braşovului să fie numit Sorin Cârţu, unul dintre cei mai experimentaţi tehnicieni români, dar care duce însă lipsă de rezultate. Pentru Cârţu, FC Braşov este a 15-a echipă din cariera începută acum mai bine de două decenii.
„Primul meu meci ca antrenor principal a fost în 1988. Am preluat Universitata Craiova în etapa a patra şi am bătut Rapidul cu 5-0. Încă mai eram şi jucător”, şi-a amintit Cârţu. De altfel, el a fost omul care a adus din nou titlul şi Cupa în Bănie, în 1991, după o dominaţie de aproape zece decenii a echipelor Steaua şi Dinamo. Din păcate, pe cât de promiţător a început el această activitate, pe atât de dezamăgitor o face în ultimii zece ani. Din 2012, Cârţu a pregătit nouă echipe, având privilegiul de a fi la formaţii cu pretenţii, precum Universitatea Craiova, Poli Timişoara, CFR Cluj ori Steaua. Singura realizare a ultimului deceniu este o finală de Cupa României, pierdută cu Oţelul în faţa lui Dinamo. În rest, mai degrabă eşecuri. Retrogradări cu Dacia Mioveni şi Progresul, şi clasări modeste cu restul echipelor. Chiar dacă nu mai are demult rezultate, Cârţu este un antrenor căutat. Are reputaţia unui bun mobilizator, dar şi a unui tactician iscusit în special pe faza de apărare, acolo unde a brevetat celebra „Autobază”. „Nu folosesc nicio autobază. Asta a inventat-o Meme Stoica, după un meci Steaua- FC Argeş în care n-au putut să ne dea gol. E normal ca echipa să fie bine organizată defensiv”, a explicat antrenorul de 57 de ani. Fiind căutat, Cârţu este şi un antrenor scump. Nu acceptă contract sub 10.000 de euro pe lună. Explicaţia lui? „Eu fac eforturi ca să antrenez. Îmi place la nebunie asta, dar fac şi multe sacrificii”. Eforturile ţin de o hepatită C, pe care Cârţu o are de mulţi ani şi care necesită tratament neîncetat. De altfel, Cârţu are tabieturile lui: doarme după-amiaza, ţine dietă alimentară şi nu pune gura pe alcool.
A spart o bancă în Elveţia
Sorin Cârţu se poate mândri şi cu faptul că e singurul român care a reuşit să spargă o bancă în Elveţia. Nu e o vorba despre o instituţie bancară, ci de banca de rezerve de la Basel, pe care Sorinaccio a distrus-o în timpul meciului Basel-CFR Cluj, supărat că echipa sa pierde calificarea. Gestul l-a costat pe Cârţu postul de antrenor la CFR, o amendă de 10.000 de euro din partea UEFA şi 2.000 de euro, bani ceruţi de elveţieni pentru dauna efectivă. 445 meciuri are Cârţu în Liga 1, fiind pe locul 7 în topul all-time al antrenorilor din prima divizie
Echipele antrenate de Cârţu
1988–1993, 1995 – 1996, 2002 – 2003 Universitatea Craiova
1993 Electroputere Craiova
1993–1995 România Under 21
1995 Rapid
1997–1998 Veria
1998–2002 Extensiv Craiova
2004 Oţelul
2005–2006 FC Argeş
2006 Poli Timişoara
2006–2007 Progresul
2007–2008 Dacia Mioveni
2008–2009 şi 2010 Pandurii Tîrgu Jiu
2010 CFR Cluj
2011 Steaua