Brazilia - Guineea. Gest rasist chiar la meciul antirasism al lui Vinicius. Amenințare cu o banană

0
Publicat:

Un prieten şi consilier al starului brazilian Vinicius a fost victima unui act rasist înaintea meciului amical Brazilia - Guineea, disputat sâmbătă la Barcelona şi câştigat cu 4-1 de Selecao, susțin jucătorul de la Real Madrid și reprezentanții federației braziliene.

Suporterii brazilieni au fost alături de inițiativa jucătorilor. Foto Facebook
Suporterii brazilieni au fost alături de inițiativa jucătorilor. Foto Facebook

Cu ocazia acestei întâlniri, Selecao a îmbrăcat tricouri negre, chiar pentru a protesta împotriva discriminării rasiale, la iniţiativa lui Vinicius, victimă în mai multe rânduri în campionatul Spaniei.

"În timp ce jucam cu tricoul negru deja istoric şi eram emoţionat, prietenul meu a fost umilit şi batjocorit la intrarea pe stadion. Tratamentul suferit a fost trist, în fiecare moment ei (prietenul său şi cei care îl însoţeau - n. r.) se îndoiau de scena suprarealistă care se desfăşura. În culise este dezgustător. Dar pentru a face totul public, îi întreb pe cei responsabili: unde sunt imaginile de la camerele de supraveghere?", a scris extrema lui Real Madrid pe contul său de Twitter.

Mâinile sus, asta este arma mea pentru tine

În timpul percheziţiei de la intrarea în stadion, un agent de securitate i-ar fi spus lui Felipe Silveira, în vârstă de 27 de ani: "Mâinile sus, asta este arma mea pentru tine", scoţând o banană din buzunar, potrivit unui fragment din plângere depusă de prietenul jucătorului, publicată de site-ul Globo Esporte. Silveira şi alţi trei membri ai staff-ului lui Vinicius au chemat poliţia la faţa locului.

Imaginile difuzate de canalul brazilian SporTV arată un schimb de replici aprinse între prietenii jucătorului şi personalul stadionului. Agentul şi compania de securitate au negat acuzaţiile, potrivit presei braziliene.

Brazilia a jucat în negru, pentru a atrage atenția asupra rasismului. Foto Facebook
Brazilia a jucat în negru, pentru a atrage atenția asupra rasismului. Foto Facebook

CBF a declarat că a luat măsuri de îndată ce a luat cunoştinţă de plângere şi a cerut poliţiei şi organizatorilor meciului "să acorde tot sprijinul şi protecţia lor unei alte victime a rasismului, o crimă care trebuie combătută vehement şi neîncetat". "Astăzi, încă o dată, un alt infractor a fost demascat public", a afirmat Ednaldo Rodrigues, preşedintele CBF, într-un comunicat.

Vinicius a marcat, din penalty, unul din golurile Braziliei în amicalul de sâmbătă, în minutul 88. Celelalte au fost reuşite de Joelinton (27), Rodrygo (30) şi Eder Militao (47). Pentru Guineea a înscris Serhou Guirassy (36).

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite