Beckham rămâne la LA Galaxy

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fotbalistul englez David Beckham, dorit de Paris Saint-Germain în această iarnă, va rămâne la gruparea Los Angeles Galaxy pentru sezonul 2012 al campionatului american, care va începe în martie, a anunţat Liga Nord-americană de Fotbal (MLS), informează AFP.

Fostul căpitan al naţionalei Angliei, în vârstă de 36 de ani, a precizat că a ajuns la un acord cu LA Galaxy pentru o prelungire cu doi ani a contractului ce fusese valabil în perioada iulie 2007 - 31 decembrie 2011.

"A fost o decizie importantă pentru mine. Am avut oferte multe din toată lumea, însă încă sunt entuziasmat de ideea de a juca în SUA şi de a câştiga trofee cu Galaxy", a afirmat Beckham.

Potrivit cotidianului Los Angeles Times, noul acord prevede o pauză estivală pentru Beckham, astfel încât acesta să poată participa la Jocurile Olimpice de la Londra (iulie-august), în cazul în care va fi selecţionat.

"Sunt încântat că David a ales să rămână la Galaxy, mai ales după ce a avut numeroase alte opţiuni", a declarat directorul general al Los Angeles Galaxy, Bruce Arena.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite