ANALIZĂ Trei săptămâni până la meciul decisiv cu Ungaria. Victor Piţurcă are destule necazuri şi necunoscute
0România va juca pe 22 martie un meci extrem de important în preliminariile Campionatului Mondial din Brazilia, contra Ungariei, la Budapesta.
Dacă Olanda pare scăpată în câştigătoare a grupei, duelul pentru locul 2, cel care duce la baraj, se dă între noi şi maghiari, iar tricolorii au un uşor avantaj prin faptul că meciul de la Budapesta se va juca fără spectatori, din cauza scandalului de rasism în care au fost implicaţi fanii naţionalei Ungariei. Din păcate, Victor Piţurcă are probleme de lot, iar cea mai mare dintre ele este accidentarea lui Marica, fotbalist operat la sfârşitul lunii ianuarie şi care nu şi-a revenit nici acum. Şi-a revenit în schimb Adrian mutu, care a început antrenamentele la Ajaccio şi aşteaptă să intre şi în meciurile oficiale. O altă problemă pe care o are Piţi este cea a fundaşului dreapta. Niciun jucător din campionatul intern n-a demonstrat că poate acoperi acest post, Săpunaru nu intră în vederile antrenorului din cauza unui conflict pe care l-a avut cu acesta, iar Tamaş, utilizat la ultimele meciuri pe postul respectiv, nu joacă la WBA.
Starea titularilor lui Piţurcă
Tătăruşanu – titular la Steaua, a arătat o formă bună în meciurile cu Ajax
Tamaş – rezervă la West Bromwich Albion, n-a mai jucat în Anglia de pe 1 ianuarie 2013
Chiricheş - titular incontestabil la Steaua, joacă în nota lui obişnuită
Goian – e accidentat, dar va reveni într-o săptămână. E titular la Spezia, locul 14 în liga a II-a italiană
Raţ – începe azi returul în Ucraina. N-a jucat strălucit în Liga campionilor, contra lui Dortmund
Torje – titular la Granada, pare în formă bună
Bourceanu – titular la Steaua, joacă bine
Pintilii – titular la Steaua, a dat randament în ultimele meciuri
Tănase – titular la Steaua, nu e în cea mai bună formă
Grozav – încă n-a jucat în campionat deoarece a fost suspendat
Stancu- a revenit cu gol la Galatasaray, după o accidentare care l-a ţinut pe tuşă 2 săptămâni
Din lot vor mai face parte:
Pantilimon - nu apără la Manchester City
Ştefan Radu – titular şi în formă bună la Lazio Roma
Lazăr – titular la PAOK Salonic
Maxim- deocamdată este doar rezervă la VfB Stuttgart
Chipciu – în formă bună la Steaua
Rusescu – golgeter în Liga 1, a confirmat şi în primăvară
Ungaria – România este programat pe 22 martie, de la ora 21.00
Clasamentul grupei E:
1. Olanda 12 puncte
2. Ungaria 9
3. Romania 9
4. Turcia 3
5. Estonia 3
6. Andorra 0
Următoarele meciuri
22 martie 2013
Andorra - Turcia
Olanda - Estonia
Ungaria - Romania
26 martie 2013
Turcia - Ungaria
Olanda - Romania
Estonia - Andorra