Africa de Sud, în delir după finala Mondialului de rugby. Declarația care arată dimensiunea rezultatului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Selecţionerul echipei Africii de Sud, Jacques Nienaber, a afirmat că "62 de milioane de suporteri sud-africani au permis Springboks să câştige a patra Cupă Mondială", după victoria în finală a echipei Noii Zeelande cu scorul de 12-11 (12-6), sâmbătă seara, pe Stade de France din Saint-Denis.

Sud-africanii au de acum patru titluri mondiale
Sud-africanii au de acum patru titluri mondiale

"Primul cuvânt care îmi vine în minte despre acest meci, este uşurare. O uşurare pentru jucători. Ei meritau enorm. Când am preluat echipa, la început, ne-am gândit că avem capacitatea să câştigăm Cupa Mondială 2023. Am avut 62 de milioane de suporteri, din toate mediile sociale, care ne-au încurajat şi susţinut, ne-au trimis mesaje, înregistrări video. Am simţit toată energia pe care ne-au trimis-o", a spus selecţionerul.

"Toată echipa a fost extraordinară. Avem 33 de jucători, poate nu cei mai buni, dar sunt buni, tuturor trebuie să le dăm credit. Am avut o strategie pentru întregul grup şi fiecare jucător a adus ceva diferit", a adăugat Jacques Nienaber.

Springboks şi-au păstrat titlul mondial cucerit în urmă cu patru ani în Japonia. Africa de Sud este prima echipă care a cucerit trofeul Webb Ellis de patru ori (1995, 2007, 2019, 2023).

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite