Vivienne Westwood, regina extremelor. Memorii: „Am o perversitate înnăscută”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Creatoarea de modă britanică și simbolul stilului Vivienne Westwood a murit la vârsta de 81 de ani. Pentru mass-media, ea a fost „marea preoteasă a punk-ului” și „regina extremelor”, potrivit CNN.

Vivienne Westwood. FOTO Profimedia
Vivienne Westwood. FOTO Profimedia

Vivienne Westwood a fost, în lumea modei, a fost un personaj iubit care a energizat și a împins limitele industriei. A primit Ordinul Imperiului Britanic din partea reginei în 1992. În aprilie 1989, a apărut pe coperta revistei Tatler, îmbrăcată într-un costum Aquascutum despre care a spus că era destinat lui Margaret Thatcher.

Vivienne Isabel Swire s-a născut în Anglia, pe 8 aprilie 1941. Mama ei a lucrat ca țesătoare la fabricile locale de bumbac, iar tatăl ei provenea dintr-o familie de cizmari. Încă din adolescență a început să-și confecționeze singură haine.

După un semestru la Harrow Art School, a lucrat ca profesoară de școală primară, iar în 1962 s-a căsătorit cu un muncitor de fabrică, Derek Westwood. 

„Am simțit că erau atât de multe uși de deschis”

Viața ei s-a schimbat când și-a părăsit soțul și l-a întâlnit pe Malcolm McLaren în 1965.

Am simțit că erau atât de multe uși de deschis, iar el avea cheia de la toate”, a declarat ea pentru Newsweek în 2004, potrivit CNN.

Creatoare moda designer Vivienne Westwood FOTO Getty Images(3) jpg

Vivienne Westwood a devenit un nume pe scena modei în anii 1970.

Vivienne Westwood avea doar 30 de ani când a deschis, împreună cu prietenul ei, Malcolm McLaren - care, ca impresar muzical, avea să devină managerul trupei Sex Pistols - un magazin numit Let It Rock (...) în Londra. Afacerea, care avea în față un panou de vinil roz, era una neconvențională, vânzând haine fetișiste și modă inspirată de stilul Teddy Boy din anii 1950”, scrie The New York Times.

Buticul din Londra anilor ’70 a devenit un brand internaţional şi o dovadă că moda poate schimba lumea, odată ce viziunea trece de prejudecăţile societăţii.

Am o perversitate înnăscută, un fel de ceas încorporat care reacționează întotdeauna împotriva a tot ceea ce este ortodox”, ar fi spus Vivienne Westwood, conform cărții lui Jon Savage, „England's Dreaming: The Sex Pistols and Punk Rock”, potrivit CNN.

Este vorba despre poveste

Moda creată de West­wood a fost pentru cei care s-au vrut şi se vor diferiţi, pentru cei cu spirit rebel şi, mai ales, pentru cei care gândesc înaintea timpului în care trăiesc, pentru avangardişti şi nonconformişti.

Despre creațiile sale, Vivienne Westwood spunea că „Nu este vorba despre modă, înțelegeți, este vorba despre poveste. Este vorba despre idei”.

FOTO Getty Images
FOTO Getty Images

„Aveam aproximativ 36 de ani când a apărut punk-ul și eram supărată de ceea ce se întâmpla în lume. Hipioții au fost cei care au învățat generația mea despre politică, și de asta îmi păsa - lumea era atât de coruptă și prost administrată, oamenii sufereau, războaiele, toate aceste lucruri teribile. (...). Am învinovățit și generația mai în vârstă pentru ceea ce se întâmpla (....) așa că nici măcar nu le acceptam tabieturile. Așa au ajuns simbolurile svasticii să fie folosite în punk, de exemplu”, declarat, în 2014, creatoarea de modă pentru Harper's Bazaar, citat de The New York Times.

Abia după despărţirea de McLaren, Westwood a ieşit din umbra artistului şi a început să-şi creeze, sub propriul nume, un stil personal. Despărţirea a fost extrem de dureroasă,  dar a ridicat-o pe creatoarea de modă la un alt nivel.

Inspirația și-a luat-o din fetişuri ascunse

Sursa principală de inspiraţie erau pentru Vivienne Westwood motocicliştii, prostituatele şi fetişiştii. A şocat cu tricourile sale pe care scria „Destroy (n.r. - distruge)”, alături de care era imprimată o svastică. „Nu regret nici acum acel gest, era un mod de a spune generaţiilor mai bătrâne decât noi că nu le acceptăm valorile şi nici tabuurile şi că sunt toţi nişte fascişti”, explica designerul .

În 1991 şi 1993 a devenit „Designerul anului”, în Anglia, iar regina Marii Britanii i-a înmânat ordinul de cavaler. Vivienne Westwood a început să atragă şi un alt tip de clientelă, nu doar punkeri, câştigându-i admiraţia chiar şi prim-ministrului de atunci, Margaret Thatcher.

Showbiz



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite