VIDEO Sting, omul şi artistul complet, în concert la Bucureşti
0
Sting revine miercuri seară pe scena din România, la Romexpo, cu un concert rock ce marchează încheierea turneului „Back to Bass“. Fanii români vor avea ocazia să asculte cele mai cunoscute piese ale sale, printre care „Roxanne“ şi „Englishman in New York“.
Concertul de la Bucureşti este programat de la ora 18.00, iar accesul publicului va fi permis de a ora 16.00 doar pe Poarta B, intrare din Bulevardul Expoziţiei. În deschidere vor cânta James Walsh şi Mike & The Mechanics.
Publicul va putea cumpara bilete şi de la punctul de vânzare Eventim ce va fi amplasat la Romexpo, poarta B (dinspre Bulevardul Expoziţiei). Eventim recomandă ca biletele să fie cumpărate din timp, pentru a evita cozile. Miercuri, biletele sunt disponibile şi în reţeaua de magazine partenere: Orange, Vodafone, Domo, Cărtureşti şi Humanitas, preţurile fiind următoarele: Normal Circle - 144,84 de lei, Silver Circle - 204,48 de lei, Golden Circle - 272,64 de lei şi Tribună - 479,25 de lei.
În zona de concert nu va fi permis accesul cu: sticle (inclusiv sticlele de parfum peste 100 ml şi deodorante), bidoane de plastic, cutii de băutură, conserve sau alte alimente, artificii, bannere susţinute de beţe, scaune, arme, spray-uri, băuturi sau mâncare, obiecte contondente, cască de motocicletă, animale de companie, lanţuri, aparate foto profesionale şi semi-profesionale (cu obiectiv detaşabil) şi aparate de înregistrare audio-video. De asemenea, în caz de ploaie, accesul cu umbrele nu va fi permis, spectatorilor fiindu-le recomandat să-şi aducă pelerine de ploaie.
Superlativele artistului
Până la concertul din cadrul pavilionului Romexpo, Sting a oferit un moment unic alături de Robert Downey Jr., actorul care dă viaţă eroului „Omul de Oţel“, interpretând în duet melodia „Driven to Tears“.
Pe numele său real Gordon Matthew Thomas Sumner, Sting este compozitor, interpret, autor, actor şi activist, născut în oraşul englez Newcastle. În 1977 s-a mutat la Londra pentru a forma trupa The Police, alături de Stewart Copeland şi Andy Summers.
În calitate de muzician solo şi de membru al trupei The Police, Sting a vândut peste 105 milioane de discuri şi a câştigat 16 premii Grammy, un Glob de Aur, un premiu Emmy, fiind nominalizat de trei ori la Oscar. Formaţia a lansat, până la momentul despărţirii componenţilor săi, cinci albume, iar în anul 2003 a fost inclusă în Rock and Roll Hall of Fame.
Puloverul cu dungi negre şi galbene
Pasiunea pentru muzică a ieşit la iveală încă de la o vârstă fragedă, atunci când a ales să interpreteze cântece oricărei persoane dispuse să-l plătească. Acesta a început să cânte alături de formaţii locale de jazz precum Phoenix Jazzmen, the Newcastle Big Band şi Last Exit.
Numele de scenă i-a fost atribuit în urma unui concert susţinut alături de formaţia Phoenix Jazzmen. Britanicul venise îmbrăcat într-un pulover cu dungi negre şi galbene, fapt observat imediat de liderul formaţiei, Gordon Solomon, care credea că seamănă cu o albină. Astfel, Sumner avea să fie cunoscut ca şi „Sting“ (înţepătură n.r.), denumire de care se foloseşte în orice împrejurare, cu excepţia documentelor oficiale.
Sting este un mare suporter al echipei de fotbal Newcastle United. De altfel, în 2009, acesta a susţinut o campanie a suporterilor prin care se împotriveau unui plan controversat al proprietarului clubului de fotbal, Mike Ashley, prin care intenţiona să vândă drepturile pentru denumirea stadionului echipei, St James’ Park.
Sting, yoghin, activist şi milionar
În ceea ce priveşte partea sa spirituală, Sting a declarat într-un interviu din 2011 pentru revista „Time“ că are o problemă cu religia. „În esenţă sunt agnostic (de la agnosticism – concepţie filozofică idealistă care neagă, parţial sau total, posibilitatea cunoaşterii obiective a lumii, a esenţei fenomenelor - n. r.). Nu am o problemă cu Dumnezeu, ci cu religia. Am ales să-mi trăiesc viaţa fără certitudinile impuse de credinţa religioasă. Le văd ca fiind periculoase. Muzica este cea care dă valoare vieţii mele, precum şi consolare spirituală“, a spus el.
Pentru a-şi menţine forma fizică, el obişnuieşte să alerge, zilnic, 8 kilometri, fiind, de asemenea, un practicant de yoga. A fost căsătorit de două ori, iar cu actriţa Frances Tomelty are doi copii şi cu producătoarea de film Trudie Styler alţi patru. Britanicul deţine mai multe proprietăţi, printre care un apartament în New York, o casă pe plaja din Malibu şi o moşie de 2,4 kilometri pătraţi. Averea lui Sting este estimată la aproximativ 207 milioane de euro, fiind inclus pe lista celor mai bogaţi oameni ai anului 2011 realizată de „Sunday Times“, ceea ce îl face unul dintre cei mai bine cotaţi artişti britanici din punct de vedere financiar.
Sting este activist pentru drepturile omului, acesta implicându-se destul de des în acţiuni menite să ajute oameni aflaţi în situaţii dificile. Printre altele, artistul a cântat, în 1997, cu Paul McCartney, Eric Clapton, Elton John sau Phil Collins în cadrul unui concert la Royal Albert Hall, din Londra, pentru locuitorii unei insule din Caraibe care fuseseră afectaţi de erupţia unui vulcan. El a mai cântat în septembrie 2001 în memoria victimelor atacurilor teroriste din 11 septembrie, din Statele Unite sau în ianuarie 2010 în cadrul teledonului global pentru victimele din Haiti. În 2012, Sting a interpretat versiunea acustică a piesei „Message in a Bottle“ în memoria victimelor uraganului Sandy, acţiune în urma căreia a reuşit să strângă 17 milioane de euro.