Tudor Chirilă, răspuns la propunerile de a fi „vocea străzii“ la Cotroceni: „Consultările sunt inutile. Continuarea protestelor ne va arăta ce avem de făcut“
0Tudor Chirilă (41 de ani), numele intens vehiculat pentru a reprezenta protestatarii la întâlnirea convocată astăzi de Klaus Iohannis, răspunde printr-un text amplu, în care precizează, printre altele, că discuţiile de la Cotroceni sunt inutile dat fiind faptul că preşedintele ştie exact ce-şi doresc oamenii.
Joi, 5 noiembrie, preşedintele României Klaus Iohannis i-a invitat pe reprezentanţii societăţii civile la consultări pentru a afla direct doleanţele celor din stradă, care s-au adunat miercuri noapte în număr şi mai mare, în ciuda demisiei întregului Guvern Ponta. „Am urmărit aseară, cu mare atenţie, manifestaţiile de stradă. V-am văzut, v-am auzit, voi ţine cont de solicitările voastre! Voi convoca un grup care reprezintă atât societatea civilă, cât şi ceea ce se numeşte strada“, a fost reacţia lui Iohannis la strigătele din piaţă.
La scurt timp după ce Administraţia prezidenţială a transmis un comunicat de presă prin care anunţa că preşedintele îi invită pe manifestanţi să indice persoanele care au un grad ridicat de reprezentativitate pentru mişcările civice din ultimele zile, în mediul virtual au început să circule nenumărate liste cu propuneri. Unele dintre cele mai vehiculate nume sunt cele ale cântăreţilor Adrian Despot, Tudor Chirilă şi ale jurnaliştilor Moise Guran şi Lucian Mîndruţă. Aici puteţi consulta una dintre listele cu propuneri.
Primul care a reacţionat a fost solistul Adrian Despot, care le-a mulţumit oamenilor pentru încrederea acordată, dar a refuzat acest „rol“ întrucât consideră că nu are „nici pregătirea şi nici priceperea“ necesare.
La rândul lui, într-un mesaj publicat pe Facebook, Tudor Chirilă spune că a fost asaltat de propuneri prin care i s-a cerut să devină „vocea străzii“ şi le mulţumeşte oamenilor pentru votul de încredere. Totodată, solistul trupei Vama expune o serie de concluzii personale în legătură cu mişcările de stradă din ultimele zile. Cântăreţul crede că întâlnirea de la Cotroceni este inutilă, considerând că Iohannis „este la curent cu ceea ce doreşte strada, revendicările ei circulă în diverse forme.“ De asemenea, Chirilă afirmă că, după ce a discutat cu mai mulţi protestatari, a avut sentimentul că rostul unui lider, odată ales, ar fi să garanteze tuturor că eforturile lor de a ieşi în stradă vor fi răsplătite după care oamenii îşi pot vedea de viaţă, lucru pe care artistul îl consideră greşit.
„Trebuie să devenim împreună o forţă din ce în ce mai mare care să iasă în stradă pentru lucruri mai mici decât marile tragedii, dar poate la fel de importante“, scrie Chirilă, subliniind că ce se întâmplă zilele astea la Universitate este „doar începutul culturii protestului.“
În încheiere, Chirilă a prezentat şi mesajul pe care i l-ar transmite preşedintelui Iohannis dacă s-ar afla faţă în faţă cu acesta.
Vă prezentăm mesajul integral semnat de Tudor Chirilă:
În cursul zilei de ieri am fost asaltat de sute de propuneri pe mail, sms sau în inboxul paginii mele care-mi cereau să devin „vocea străzii“ la consultările anunţate de Cotroceni cu societatea civilă. Aş vrea să vă mulţumesc foarte mult tuturor celor care v-aţi gândit la mine. Este gratificant să vezi că o mare parte de oameni te crede reprezentativ. Pe de altă parte, mi-am dat seama de câteva lucruri şi aş vrea să le punctez aici:
1. Strada nu se poate organiza într-un timp atât de scurt astfel încât să se poată constitui într-un organism cu adevărat reprezentativ. Prin urmare, sunt absolut convins, propunerile care au venit către mine reprezintă doar o parte a întregului.
2. Consultările de la Cotroceni sunt inutile. Preşedintele Iohannis este la curent cu ceea ce doreşte strada, revendicările ei circulă deja în diverse forme online, iar cea mai importantă - resetarea întregii clase politice - nu are cum să nu fi ajuns la el. Mai mult decât atât, Cotroceniul nu a anunţat care este obiectul acestor consultări astfel încât cine merge acolo, chiar dacă ar avea mandatul întregii mişcări de protest, merge complet nepregătit. Dar Iohannis ştie că strada vrea ca el să se delimiteze de partidele politice şi să fie cu adevărat de partea celor care vor o altfel de Românie. Invitarea la negocieri presupune că ar exista două entităţi opuse.
3. Mişcarea din Piaţa Universităţii reclamă un lider. Aseară am discutat în piaţă cu mulţi oameni care simt nevoia unui lider. Dar am avut sentimentul că rostul acestui lider, odată ales, ar fi să garanteze tuturor că eforturile lor de a ieşi în stradă vor fi răsplătite după care oamenii îşi pot vedea de viaţă. Cred că asta este o greşeală. Noi nu ne putem vedea de viaţă ca până acum. Trebuie să devenim ÎMPREUNĂ o forţă din ce în ce mai mare care să iasă în stradă pentru lucruri mai mici decât marile tragedii, dar poate la fel de importante. Cum ar fi, de exemplu, mutarea judecătoarei Camelia Bogdan de la secţia penală la cea de contencios administrativ a Curţii de Apel Bucureşti. Ce se întâmplă zilele astea la Universitate este doar începutul culturii protestului. Pasivitatea noastră de douăzeci şi cinci de ani a născut monştrii care ne conduc. Nu putem spera că un lider (fără ajutor colectiv) ne va rezolva problemele peste noapte. Continuarea protestelor ne va arăta ce avem de făcut. Nevoia de lider e liderul în sine.
4. Până la consultările anunţate cu o viteză cel puţin surprinzătoare preşedintele Iohannis are de răspuns la nişte întrebări: De ce Mihai Cîmpeanu? Cum apreciază că Oprea este încă în guvern? Este dispus să se delimiteze de toate figurile politice toxice? Iată motive pentru care lumea se află încă în stradă.
5. Dacă m-aş afla faţă în faţă cu preşedintele Iohannis i-aş spune aşa: Oamenii din stradă v-au votat preşedinte şi ei nu simt că de când aţi fost învestit le-aţi reprezentat interesele. Aveţi obligaţia să vă justificaţi prin acţiuni mandatul pe care vi l-au dat românii. Dacă doreaţi o consultare reală cu strada ar fi trebuit să începeţi prin a da un semnal că sunteţi la curent cu revendicările ei, nu să programaţi de pe azi pe mâine o aşa zisă consultare cu societatea civilă. Cred ca societatea civilă sau strada nu trebuie să participe la gesturile de imagine ale preşedintelui. E mult prea grav momentul în care ne aflăm.