Selly: „Influencerii trebuie trași la răspundere de publicul lor. Unii sunt făcuți pentru asta și pot să ducă, alții nu“

Vloggerul Andrei Șelaru vorbește într-un interviu exclusiv pentru „Adevărul“ despre avantajele și dezavantajele pe care le aduce statutul de influencer, despre relația sa cu o parte a presei, banii câștigați și taxele plătite, dar și despre faptul că nu se mai vede făcând muzică.

Selly are o comunitate de peste 3 milioane de fani pe YouTube FOTO Arhivă personală/Instagram

La 21 de ani, după 10 ani de vlogging, Andrei Șelaru nu numai că este una dintre cele mai influente persoane din mediul online, ci are o filosofie pragmatică, care l-a ajutat să-și transforme pasiunea într-o afacere profitabilă. Selly mărturisește că a avut noroc să prindă „trenul“ vlogging-ului când era copil, dar ceea ce a urmat a fost foarte multă muncă. Până la 18 ani a câștigat primul milion de euro, însă crede că cea mai mare averea a unui om este „ceea ce are în cap“.

„Adevărul“: Pe canalul tău de YouTube ai serialul„ La muncă“, în care testezi diverse meserii, astfel că ai fost și militar pentru o zi. Filmarea a declanșat un „tăvălug“ media, așa cum s-a mai întâmplat în cazul tău, în trecut. De ce crezi că se repetă tiparul acesta cu tine?

Selly: Cred că se întâmplă din două motive. În primul rând, pentru că eu sunt destul de vizibil și fac destul de multe lucruri cumva ieșite din comun, la care oamenii nu s-ar aștepta. Asocierea mea cu Armata Română e ceva neașteptat. Cel de-al doilea motiv este că de trei ani, de când am avut dezbaterea aceea cu educația, am fost împărțit între două categorii de public. Au aflat de mine și oamenii care nu stau pe internet, nu urmăresc YouTube, nu înțeleg care este treaba cu influencerii și conținutul online, dar sunt urmărit și de comunitatea mea, crescută organic. Fiind la intersecția dintre aceste două lumi, orice-ai face e foarte ușor să fiu judecat de una sau de alta. Vorbim de generații diferite, care au umor diferit, opinii diferite, care percep lucrurile diferit, care și-au trăit tinerețea în perioade diferite. Iar eu sunt la răscruce de drumuri: când fac ceva pentru comunitatea mea îmi sar în cap cei care se uită la televizor, când sunt la televizor îmi sar în cap câțiva din comunitatea mea... E firesc să apară sincope atunci când se uită un număr mare de oameni la tine.

Dar faci trafic, faci audiență...

Probabil că pe zona online da, au motive să să-mi folosească numele. Dar la televizor, de multe ori, sunt prezentat la modul: „Ia uite cât de nebună este această nouă generație, ia uite cine o să ne plătească nouă pensiile“. E o retorică stupidă, având în vedere taxele și impozitele pe care le plătesc la stat. Și nu vorbim doar de taxele achitate de firma mea, ci și de impozitele pe drepturi de autor, de unde îmi generez majoritatea veniturilor. Sunt venituri din proprietate intelectuală, pe care eu le încasez direct și pentru care plătesc un impozit de 10%. E vorba, de asemenea, de toți furnizorii cu care lucrez, de toate locurile de muncă create. Spre exemplu, la filmele pe care noi le facem, se creează zeci de locuri de muncă.

Ai afirmat într-un vlog că ești prezentat des drept „influencerul controversat“. Cât te afectează această „etichetă“?

Pe mine nu mă afectează nimic personal. Fac asta de 10 ani și m-am detașat. De acea nici n-am fost de acord când s-a spus că m-aș fi supărat pe televiziuni sau presă. Nu m-am supărat, nu mai sunt la nivelul la care să mă poată supăra o știre, un comentariu sau o opinie contrară, pentru că aș ajunge la spitalul de nebuni. În schimb, „influencer controversat“ e o descriere inexactă, nu este conformă cu realitatea, întrucât, cu foarte mici excepții, timp de 10 ani am avut întotdeauna grijă la mesajele pe care le transmit oamenilor care mă urmăresc. Am avut mereu grijă să nu promovez lucruri greșite, am evitat să mă asociez cu diferite produse din diferite industrii care pot fi dăunătoare, deși banii erau foarte frumoși... Nu este o descriere exactă, ci una făcută cu rea-voință. Când ai în față un un tip care, de la 11 ani până în prezent, a făcut peste 650 de videoclipuri și a strâns o comunitate echivalentă cu 15% din populația României e clar rea-voință să-l descrii drept „influencerul controversat“ care face petreceri cu manele. E clar că nu e ăsta primul lucru care mă caracterizează. Eu am identificat o rea-voință și o denaturare a realității. Nu e vorba de vreo supărare și nu m-a afectat personal. Nu reprezintă ceea ce fac eu.

Deci ai vrut să lămurești lucrurile?

Bineînțeles. Cele trei milioane de oameni din comunitatea mea știu asta, însă la televizor se uită un segment de public complet diferit, care rămâne, din păcate, cu acea impresie. Sunt oameni care nu petrec timp pe YouTube, TikTok sau în alte medii unde eu activez și, atunci, opinia lor despre mine este formată din ceea ce văd la televizor. Asta este, de fapt, problema.

Dar acesta nu e publicul tău țintă...

Doar pentru că astăzi nu e publicul meu țintă nu înseamnă că, la un moment dat, nu va fi. În plus, aceste informații, de genul „influencerul controversat“, se transmit de la om la om. Poate se uită o mamă de 50 de ani și transmite mai departe ce a văzut acolo către copilul ei, aflat la vârsta examenului de Bacalureat. Iar acest copil sigur face parte din publicul meu și poate transmite mai departe către prieteni. Informațiile se propagă, nu este doar despre cine vede la televizor, e vorba despre cum se duce vorba, ulterior.

Filosoful John Stuart Mill a spus: „Libertatea ta se termină acolo unde începe libertatea celuilalt“. Cum vezi tu acest principiu în relația ta cu o parte a presei?

În momentul de față, problema este că în presă nu se mai face o distincție clară între opinia prezentatorului sau opinia unui om care apare la televizor și știrea propriu-zisă. Evident că orice om de televiziune, orice jurnalist, la fel ca orice vlogger sau orice persoană care comunică în spațiul public are dreptul la propriile opinii. Pot să existe jurnaliști care să mă conteste și acest lucru este firesc. Problema este în momentul în care aceste păreri se suprapun peste știrea în sine. Nu e normal să denaturezi știrea prin filtrul propriilor păreri și convingeri. În momentul în care dai o știre despre cineva, știrea trebuie să fie prezentată echidistant. Altfel, mi se încarcă și mie niște drepturi și libertăți.

Afirmi că presa din România a ajuns la un nivel foarte jos. Nu e riscantă generalizarea asta?

Există un declin, dar, cu siguranță, există și excepții. Se vede din modul în care sunt scrise unele articole, din modul în care se face documentarea, din faptul că nu sunt sunați oamenii despre care se scriu articole, să li se ceară un punct de vedere. Chestii de genul acesta se întâmplă foarte des, nu mi s-au întâmplat doar mie și afectează și imaginea presei serioase, acei jurnaliști care sunt foarte serioși și temeinici în ceea ce fac.

Și atunci adolescenții, tinerii de unde să se informeze și cum să-și aleagă sursele corecte? De fapt, mai sunt interesați să se informeze?

Eu cred că sunt, dar pe subiecte care îi pasionează pe ei, desigur. Nu știu dacă mulți tineri sunt la curent cu ce se întâmplă în spațiul politic, dar nu cred că există o sursă sigură de informații, despre care să spui că e Sfântul Graal al informației. Trebuie să verifici informația, să cauți cât mai multe surse.

În epoca shorts și reels, mai au ei timp și răbdare să facă asta?

Depinde cât de mult îi interesează adevărul. Până la urmă, adevărul nu interesează pe toată lumea.

Cât de mare e responsabilitatea când faci un vlog, când fiecare cuvânt îți poate fi răstălmacit? Cum găsești un echilibru, astfel încât conținutul să fie făcut cu responsabilitate, dar să și atragă publicul?

Există un echilibru și îți asumi din start că, în momentul în care nu mai poți păstra acest echilibru, vei fi judecat și o să ai de suferit. Nu sunt genul care să se plângă de lucrurile acestea, pentru că, în momentul în care decizi să fii persoană publică, începi să te bucuri de un set de avantaje care vin la pachet și cu anumite dezavantaje. Dacă nu-ți mai convine, dacă ți se pare că sunt mai multe dezavantaje decât avantaje, e foarte simplu să-ți închizi toate conturile și, cel mai probabil, într-un an sau doi, n-o să te mai caute nimeni. Așa că, atâta timp cât ești în spațiul public, trebuie să-ți asumi că ceea ce spui este judecat, că ești privit de fiecare dată când ieși din casă, că fiecare gest și fiecare vorbă pot fi interpretate. De asemenea, vine la pachet și cu multe avantaje. Faci bani din simplul fapt că poți să spui ceva, să influențezi oamenii, ești plătit să apari în anumite locuri, vin branduri să se asocieze cu tine. Atunci trebuie să-ți asumi și faptul că poți fi judecat, poți fi condamnat de către publicul tău. Și, până la urmă, este normal ca atunci când publicul sesizează un derapaj să-ți atragă atenția. Unii pot s-o facă constructiv, alții pot s-o facă mai puțin constructiv. Însă eu cred că influencerii trebuie judecați, trebuie trași la răspundere de publicul lor, mi se pare firesc. Repet, unii sunt făcuți pentru asta și pot să ducă, alții nu. Nu toată lumea e făcută să fie în lumina refectoarelor. E o profesie care vine cu niște oportunități imense, foarte bine plătită, dar care care vine și cu setul de riscuri și dezavantaje. Trebuie să ai un psihic foarte puternic ca să vrei să continui toată treaba asta. Da, există și răutate gratuită pe internet, dar e parte din job. Repet, nu e ceva de care să mă plâng.

Cum crezi tu că influențezi aceste generații de copii și adolescenți? Mai bine spus, cum crezi că le inspiri?

N-am spus niciodată despre mine ca aș fi un model, dar, cu toate acestea, cred că sunt multe lucruri pe care le-am făcut și care pot să-i inspire pe cei ce mă urmăresc. Sunt un tânăr care a făcut ce și-a dorit, care și-a urmat pasiunea, care a ales altceva decât calea tradițională - școală, facultate, job. Am avut o pasiune, am muncit foarte mult, de mic, am avut și norocul de a descoperi asta de foarte tânăr. După aceea a intervenit munca și am ajuns să fiu împlinit profesional și financiar de la o vârstă foarte fragedă. Cred că în acest mod i-am inspirat eu pe cei care mă urmăresc. Cred că e o poveste frumoasă povestea mea, o poveste despre un tânăr care a muncit mult, a reușit în domeniul lui, acum intră și în alte domenii, face alte business-uri. Sau poți să te uiți la mine și să spui: „Bă, ce noroc a avut ăsta, ce bani face, dacă aș fi avut și eu norocul ăsta...“.

Crezi în noroc?

Da, da, da! Dar, știi cum e, trebuie să te și poziționezi pe lângă noroc. Norocul degeaba te caută dacă tu nu ești gata să profiți de o oportunitate. Eu am avut norocul să-mi descopăr la 10 ani această pasiune și norocul să descopăr o platformă numită YouTube, care se potrivea foarte bine cu ceea ce voiam să fac în viață, la vremea respectivă. Nu a trebuit să aștept să împlinesc 22 de ani, să fac Jurnalism și să mă angajez în presă pentru a-mi putea urma această pasiune. M-am născut fix când trebuie ca să prind trenul foarte devreme în online. Dar, așa cum eu m-am apucat de asta în 2012, alte sute de persoane s-au apucat la fel ca mine. Nu e ca și cum eu am fost singurul care a avut acest noroc. Ce s-a întâmplat după aceea, cine a făcut performanță în acest domeniu, nu mai e vorba de noroc, e vorba de muncă. Eu am prins trenul devreme, dar de acolo nu m-am mai dat jos.

Ai declarat că ai câștigat primul milion de euro până la 18 ani. Se spune că primul milion e cel mai greu de făcut, apoi vine partea ușoară...

Să sperăm (râde). Când oamenii te aud vorbind de un milion de euro, își imaginează că vorbești de bani cash. Însă nu e deloc așa. E vorba de investiții, e vorba de cât valorează anumite active pe care le am. Și vorbesc despre asta tocmai că foarte multă lume e curioasă și, în același timp, oamenii nu au cunoștințe corecte despre ce înseamnă banii, educația financiară. Sunt lucruri care, din păcate, nu se învață la școală și de aceea vorbesc despre ele.

Se spune că nu e bine să ții toate ouăle în același coș. Cum ți-ai diversificat investițiile?

Dacă vorbim punctual despre industria noastră, problema apare în momentul în care majoritatea veniturilor provin dintr-o singură sursă: contractele de imagine cu branduri. În foarte multe cazuri din piață, 95% din aceste venituri sunt exclusiv din contracte de publicitate cu diverse branduri. În acest caz, tu ești predispus la un risc financiar la prima greșeală pe care o faci. Iar orice om care are o carieră mai lungă de 10 ani în online, inevitabil, la un moment dat va face o greșeală. Și atunci apare automat riscul ca acele contracte să se oprească, moment în care siguranța ta financiară e pusă în pericol. Cum rezolvi problema asta? În primul rând diversificându-ți sursele de venit legate de activitatea ta și apoi investind în alte business-uri. Eu am diversificat făcând concerte, făcând filme, făcând un curs de vlogging, astfel încât nu sunt dependent de câteva contracte. Și dacă mâine fac o greșeală, nu am atât de mult de suferit. O parte din banii strânși i-am investit diverse alte business-uri. Investesc în general în domenii la care mă pricep.

Dacă n-ai mai face vlogging, dacă n-ar mai fi rețelele sociale, ipotetic vorbind, ce meserie dintre cele testate în serialul „La muncă“ te-ar tenta?

Dacă am avea o situație reală în care eu mâine aș rămâne fără canalele mele de social media, fără resursele financiare, fără toate relațiile și cunoștințele, adică nu mai știe nimeni de mine, nici eu nu mai știu pe nimeni, nu aș face niciuna dintre meseriile din serial. Cel mai probabil, m-aș angaja editor video sau mi-aș cumpăra o cameră, aș începe să filmez nunți și să fac servicii de montaj pentru nunți. E o chestie foarte importantă în viață: poate să vină cineva, la orice oră, să-ți ia banii, să-ți ia relațiile, să-ți ia tot, dar nu poate să-ți ia ce ai în cap. Adică ce e mai valoros. Averea unui om constă în ceea ce are în cap și în abilitățile lui. Dacă mâine n-aș mai avea nimic, ca să pot să mă ridic, mi-aș folosi abilitățile pe care le am: știu foarte bine să filmez, știu foarte bine să editez video, știu foarte bine să fac marketing.

Cât timp te mai vezi făcând vlogging? Spre ce zonă vei duce contentul pe care îl faci?

Vloggingul este doar un format de conținut. În acest moment, eu vreau ca toată viața mea să fac conținut, într-o formă sau alta, e marea mea pasiune. Dacă voi fi eu în față mereu, dacă va fi vlogging, filme, seriale sau show-uri, rămâne de văzut. Momentan, direcția pe canalul de YouTube este să dezvoltăm formate de show-uri. Am patru formate active, de succes, care strâng o audiență foarte mare. Eu și echipa mea am reușit, anul acesta, să ne diferențiem de restul conținutului de pe YouTube. Facem un conținut pe care nu-l întâlnești în alte părți, care nu poate fi ușor copiat.

Ți-e dor de un nou proiect muzical?

N-aș putea spune că mi-e dor, pentru că sunt implicat în proiectele muzicale ale altor artiști, sunt în continuare în industria aceasta, doar că nu cânt eu. Am considerat că noua etapă de maturizare a mea trebuie să începă în momentul în care am renunțat la muzică. Să cânt muzică, mai bine zis. Piesele 5Gang au fost niște piese-parodie, niște piese făcute în spirit de glumă. Iar o glumă spusă de foarte mult ori nu mai e amuzantă. Și, ca să evităm acest lucru, n-am mai scos piese noi. Am făcut gluma atâta cât timp a fost amuzantă, iar când am simțit că nu va mai fi am renunțat la ea. Dar a fost un proiect de mare succes, pe care l-am început la 16 ani și a fost o adevărată provocare. Încă există o cerere imensă, deci e clar că am făcut bine ce am făcut. Însă nu ne vom întoarce la muzică, eu, cel puțin, nu mă voi întoarce la muzică și la piese, nu mă văd făcând asta.

Tu și partenera ta, Smaranda, aveți o relație foarte frumoasă: locuiți împreună, călătoriți împreună. E ca un mariaj, dar fără acte?

Suntem de patru ani împreună, dar e prematur să vorbim de căsătorie. Suntem tineri, ne iubim foarte mult, ne potrivim. E o fată foarte muncitoare, o fată foarte serioasă, dar n-am ajuns atât de departe încât să ne gândim asta. Căsătoria e doar o formalitate, cea mai importantă e relația dintre oameni. Există oamenii care se iubesc foarte mult și sunt necăsătoriți, la fel cum există și căsătorii nefericite. Deci nu e ceva după care să ne ghidăm neapărat, dar poate se va întâmpla, cine știe ce ne rezervă în viitorul.