Video Copilăria fără jucării și dulciuri a lui Florin Călinescu: „Prima dată am suflat în lumânările colivei bunicii mele”
0Florin Călinescu, unul dintre cei mai cunoscuți oameni de televiziune din România, a vorbit despre copilăria sa plină de lipsuri. „Eu n-am avut jucării, n-am avut dulciuri, ciocolată, biciclete”, a spus acesta.

Omul de televiziune a mărturisit, în podcast-ul lui Bursucu, că a avut o copilărie tristă, fără jucării, fără tort la aniversări. Și-a cumpărat primul trenuleț și prima bicicletă abia la vârsta de 32 de ani, potrivit Click!
„Ai mei s-au despărțit în copilăria mea fragedă, până în grădiniță cred, și a fost o copilărie pe cont propriu, adică tata era militar și pleca pe vremea aia, după aia s-a retras la birou, s-a făcut contabil, maică-mea a plecat când aveam 4-5 ani, am cunoscut-o când eu am căutat-o, la 18 ani, să văd care e treaba. (....) Am învățat să citesc, pentru că avea doamna Vicky niște cărți de la răposat și am început să buchisesc niște tâmpenii, la vremea aia, dar nu aveam altele. Eu n-am avut jucării, n-am avut dulciuri, ciocolată, biciclete. Mi-am cumpărat trenuleț la 32 de ani și bicicletă, trenulețe de alea de asamblat, dar citeam, nu înțelegeam nimic, îți dai seama, dar eu pe alea am învățat să citesc, Dostoevsky, Dickens”, a povestit Florin Călinescu, în podcast-ul lui Bursucu.
Actorul își aduce aminte a suflat în lumânări pentru prima dată, nu în cele dintr-un tort, ci de la coliva bunicii.
„Săracă (n.r. copilăria sa) în sensul că tatăl meu îi dădea doamnei Vichy banii de ceva hăinuțe, de aia, de aia, nici nu apăruseră multe jucării, păi erau niște tramvaie, niște camionete, te tăiai în ele, de tablă toate. Deci în epoca aceea, când aveam 4-5 ani, jucăriile erau de lemn. (…) Cred că prima dată am suflat în lumânările colivei bunicii mele, care a murit săraca lovită de o mașină, la Pitești. Nu-mi aduc aminte chestia asta cu tortul, până am plecat din Timișoara, la 18 ani, sincer”, a mai spus Florin Călinescu.