Brigitte Macron, secundată la orice pas de un bodyguard sexy. Iată-l pe cel care veghează asupra siguranţei ei
0Prima vizită oficială a soţilor Macron în Statele Unite ale Americii a fost un eveniment de importanţă majoră, mai ales că preşedintele Franţei şi Donald Trump au purtat discuţii importante despre securitate şi colaborarea între cele două state. Au fost câteva zile pline de activităţi, iar vizita oficială s-a încheiat cu un dineu grandios organizat de prima-doamnă Melania Trump.
Iar dacă în prim-plan au fost două dintre cele mai cunoscute soţii de oameni politici din lume şi ale lor vestimentaţii alese pe sprânceană, iată că analiza fotografiilor scot la iveală un personaj destul de interesant, din background. Cine stă tot timpul în umbra soţilor Macron? Ei bine, o gardă de corp care sigur îi face concurenţă peşedintelui francez la capitolul imagine.
Iată mai multe fotografii cu Brigitte Macron şi bodyguardul ei sexy!