Bono, contestat la Glastonbury

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Solistul U2 nu vrea  să-şi plătească  impozitele  în Irlanda
Solistul U2 nu vrea să-şi plătească impozitele în Irlanda

Bono, solistul grupului irlandez U2, este blamat pentru că nu-şi plăteşte taxele pe veniturile de sute de milioane de dolari. Decizia trupei U2 de a-şi muta afacerile muzicale şi publicitare din Irlanda, pentru a evita plata unor impozite, este aspru criticată.

Grupul Art Uncut, o organizaţie ce luptă pentru eradicarea sărăciei la nivel mondial, va organiza un protest faţă de Bono în timpul festivalului de la Glastonbury, ce va avea loc la sfârşitul acestei luni. „Sfântul Bono", aşa cum este numit artistul irlandez datorită implicării sale în campaniile umanitare, va fi contestat pentru că evită să plătească taxe pe veniturile de sute de milioane de dolari, bani care ar putea să-i ajute exact pe cei pentru care militează solistul, potrivit presei britanice.

„Bono, plăteşte!"

Grupul Art Uncut va desfăşura un banner gonflabil cu mesajul „Bono, plăteşte!", iar activiştii vor ţine în mâini şi pachete de bani falşi, pe care i le vor arăta lui Bono, în timpul spectacolului U2 din 24 iunie. În acest fel, protestatarii vor să atragă atenţia asupra „imaginii mai mari" a impactului pe care neplata taxelor îl are asupra economiei Irlandei.

Cotidianul britanic „DailyMail" scrie că protestul a fost provocat de decizia trupei U2 de a-şi muta afacerile muzicale şi publicitare din Irlanda, pentru a evita, se pare, plata unor impozite. Bono a fost nominalizat în trecut la Premiul Nobel pentru Pace, fiind decorat de Regina Elizabeta a II-a a Marii Britanii pentru eforturile sale umanitare. El se întâlneşte cu lideri politici şi a vizitat ţări precum Etiopia şi Mexic, pentru a încerca să îmbunătăţească viaţa săracilor.

Cea mai prolifică trupă

Un purtător de cuvânt al Art Uncut a declarat: „Bono pretinde că îi pasă de lumea în curs de dezvoltare, însă U2 se complace cu lăcomie în acest gen de evitare a taxelor care nenoroceşte naţiunile sărace. Vom arăta impactul real al evitării plăţii taxelor de către U2 asupra şcolilor şi spitalelor din Irlanda. Fiecare persoană prezentă va deveni conştientă că Bono trebuie să plătească".

Anul trecut, U2 a fost trupa care a câştigat cel mai bine la nivel mondial, cu încasări de circa 80 de milioane de lire sterline (peste 90 de milioane de euro). Turneul actual al U2, „360 Tour", a devenit în aprilie cel mai profitabil din istoria muzicii, atunci când a ajuns la încasări din bilete de 558 de milioane de dolari, bătând turneul Rolling Stones „Bigger Bang".

De asemenea, turneul deţine recordul pentru cea mai mare şi impresionantă scenă de concert, purtată din oraş în oraş. „360 Tour" a început în 2009, în scopul de a promova albumul de studio „No Line on the Horizon", din acelaşi an, şi a făcut înconjurul stadioanelor din lumea întreagă. 

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite