Bill Gates spune că regretă timpul petrecut cu Jeffrey Epstein, miliardarul găsit mort în celulă: „A fost o greşeală uriaşă să-i ofer credibilitate”
0
Co-fondatorul Microsoft, Bill Gates, regretă întâlnirile avute cu Jeffrey Epstein, miliardarul acuzat de trafic de carne vie, găsit mort în celulă în aşteptarea procesului, în 2019.
„A fost o greşeală uriaşă să petrec timp cu el, să-i ofer credibilitate. Am avut câteva cine cu el, ştiţi, sperând că ceea ce spunea, despre obţinerea unor miliarde în scopuri filantropice prin intermediul relaţiilor sale, s-ar putea întâmpla. Când a început să pară că asta nu se va întâmpla, relaţia s-a încheia ", a spus Bill Gates într-un interviu acordat CNN.
În iulie 2019, procurorii americani l-au acuzat pe Jeffrey Epstein că a operat o reţea de trafic de carne vie şi a abuzat zeci de tinere minore. Miliardarul american evitase în trecut astfel de acuzaţii. În 2008, el a încheiat un acord cu procurorii americani. Atunci, Epstein a pledat vinovat la două acuzaţii de prostituţie şi a petrecut 13 luni în închisoare. Totodată, el a fost înregistrat ca agresor sexual şi a plătit daune victimelor identificate de FBI.
În august 2019, Epstein a fost găsit mort într-o celulă. Potrivit autorităţilor, cauza morţii a fost sinuciderea prin spânzurare.