Angelina Jolie: „Nu am crezut niciodată că mă voi îndrăgosti şi că voi avea copii“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Angelina Jolie, de obicei foarte reţinută în relaţia cu presa, a acceptat să vorbească despre căsătorie, cei şase copii pe care îi are cu Brad Pitt şi perioada ei „rebelă“ din jurul vârstei de 20 de ani într-unul dintre rarele ei interviuri, pe care l-a acordat de curând pentru revista „Elle“.

Actriţa americană în vârstă de 38 de ani, ce joacă rolul principal în filmul „Maleficent“ ce va fi lansat la sfârşitul lunii mai, a acceptat să discute despre viaţa sa privată cu jurnaliştii celebrei reviste. Vedeta a dezvăluit că ea şi Brad Pitt sunt „mai interesaţi ca niciodată unul de celălalt“.

Fotografiată pentru numărul din luna iunie al revistei „Elle“ de Hedi Slimane, designerul companiei Saint Laurent, actriţa americană a realizat un pictorial alb-negru în creaţii vestimentare semnate de celebra casă de modă franceză.
Angelina Jolie spune că nu a crezut niciodată că-şi va găsi sufletul pereche şi că tinereţea ei turbulentă a fost „interpretată greşit“ de presă, întrucât ea dorea să fie doar „puţin rebelă“.
Vedeta americană, mamă a şase copii, dezvăluie că relaţia ei cu Brad Pitt, începută în urmă cu nouă ani, alături de familia ei numeroasă continuă să o surprindă şi în prezent.

„Nu am crezut niciodată că voi avea copii, nu am crezut niciodată că mă voi îndrăgosti, nu am crezut niciodată că voi întâlni sufletul pereche“, a declarat Angelina Jolie, care, înainte de a-l cunoaşte pe Brad Pitt, a trecut prin două divorţuri.

„Provenind dintr-o familie destrămată, începi să accepţi ideea că anumite lucruri par a fi un fel de poveşti şi, pur şi simplu, nu le mai cauţi“, a mai spus aceasta. 

Totodată, vedeta americană spune că relaţia ei cu Brad Pitt, cu care s-a logodit în aprilie 2012, a evoluat de-a lungul timpului.

angelina jolie revista elle

„Ajungi să te muţi cu partenerul de viaţă şi înţelegi că acum sunteţi două persoane în casă, te simţi inspirat de partenerul tău, fiecare scoate din celălalt ce are el mai bun, fiecare îl completează pe celălalt sau îl face să cunoască o nebunie frumoasă“, a adăugat vedeta.

„După toţi aceşti ani petrecuţi împreună, avem o istorie comună şi, atunci când ai un trecut cu cineva, eşti prieten cu acea persoană într-un fel atât de real şi de profund, încât simţi că apare un fel de confort, o uşurare, o iubire profundă care provin din faptul că aţi fost împreună multă vreme“, a explicat Jolie.
Deşi Jolie spune că nu a fost deloc timidă în tinereţe, crede că unele dintre renumitele ei excentricităţi, inclusiv sărutul cu fratele ei, James Haven, pe covorul roşu la gala premiilor Oscar din 2000 şi faptul că a purtat o fiolă cu sângele fostului ei soţ Billy Bob Thornton în jurul gâtului, la o altă gală cinematografică, au fost interpretate eronat.

angelina si copiii AFP

Ea spune că a făcut acele lucruri nu pentru că ar fi simţit "nevoia de a fi distructivă sau rebelă", ci pentru că simţea nevoia de a-şi "descoperi propria voce" şi de "a împinge zidurile" care o înconjurau.
„Ca persoană tânără şi curioasă, vrei să fii liber. Şi începi să simţi că eşti constrâns la un anumit tip de viaţă, iar tu începi să i te împotriveşti. S-ar putea ca acţiunea ta de împotrivire să pară bizară, s-ar putea ca ea să fie interpretată eronat, însă tu încerci să afli de fapt cine eşti cu adevărat“, a explicat actriţa.

image

Întrucât a început să lucreze ca actriţă de la vârsta de şapte ani, Angelina Jolie spune că numeroasele ei angajamente profesionale au făcut-o să se teamă de-a lungul anilor că va duce "o viaţă trăită doar pe jumătate".
„Am înţeles încă de foarte tânără că o viaţă pe care nu o trăieşti la potenţialul ei maxim, în care nu experimentezi, în care te temi sau eziţi sau în care există lucruri despre care ştii că trebuie să le faci, însă pe care nu ajungi să le faci este o viaţă mizerabilă şi singurul fel în care puteam să mă asigur că eram pe drumul cel bun era acela de a rămâne sinceră cu mine însămi, indiferent de ce însemna asta, iar acest lucru poate să însemne uneori îndepărtarea de ceea ce este considerat «sigur» sau «tradiţional»", a spus Jolie.

angelina jolie revista elle

Angelina Jolie a vorbit şi despre faptul că trei dintre copiii ei - Vivienne, Pax şi Zahara (căreia îi spune „ZZ“) - au jucat în cel mai recent film al ei, „Maleficent“, care va fi lansat la sfârşitul lunii mai.
Actriţa spune că a luat această decizie pentru că Vivienne părea să fie singurul copil ce putea fi distribuit în rolul tinerei prinţese Aurora care nu se temea de mama ei malefică.

„Brad şi eu am luat decizia de a nu-i ţine pe copii departe de platourile de filmare şi de distracţia din timpul filmărilor, dar nici nu vom glorifica filmele, nu vrem să le spunem că filmele sunt bune, dar nici că sunt rele. E drept, aş prefera ca ei să facă alte meserii. Oricum, după două zile de filmări, Brad şi cu mine eram atât de stresaţi, încât ne-am zis că nu mai vrem niciodată să facem aşa ceva“, a spus Jolie.

Shiloh, cealaltă fiică biologică a vedetei americane, a refuzat să joace în "Maleficent". „Am întrebat-o pe Shiloh dacă vrea să o joace pe prinţesa Aurora, iar ea mi-a râs în faţă. A spus că ar trebui să fie o creatură cu coarne“, a adăugat Jolie.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite