Membru CNA, despre spectacolul TVR din noaptea de Revelion: „Spectacol grotesc. Instigă la nerespectarea regulilor de protecţie anti-coronavirus”
0Dorina Rusu, membră în Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA), acuză TVR că a transmis un „spectacol grotesc“ de Revelion şi că a instigat la nerespectarea regulilor de protecţie anti-coronavirus.
Dorina Rusu, membră CNA, a afirmat într-un comunicat de sâmbătă, 2 ianuarie, că „în noaptea de Revelion, televiziunea publică a dat un spectacol grotesc, care a încălcat nu numai legile bunului-gust şi pe cele ale bunului-simţ, ci şi legislaţia audiovizualului“. TVR a difuzat emisiunea „Revelion la mine acas’“, filmată în barul lui Mugur Mihăescu din Centrul Vechi, scrie HotNews.
Dan Bittman s-a numărat printre invitaţi. Muzicianul a afirmat public în vară că autorităţile române ar fi „scos din burtă“ numărul de victime cauzate de de COVID-19.
Conform paginademedia.ro, înţelegerile dintre TVR şi Vacanţa Mare ajung la aproximativ 50.000 de euro: „Este vorba de mai multe contracte, încheiate separat, la începutul lunii decembrie, cu Mugur Mihăescu, cu Radu Pietreanu şi cu firma lor de producţie, R&M Production“. Contactat de paginademedia.ro, Mugur Mihăescu a declarat că propunerea pentru Revelion a venit de la TVR şi a recunoscut că programul a fost filmat în pubul lui din Centrul Vechi, St Patrick. „A fost o negociere, cât am considerat că este valoarea noastră pe piaţă“, a spus Mugur Mihăescu.
Dorina Rusu a mai precizat că în emisiunea TVR „nu este vorba doar despre nişte glume proaste la adresa autorităţilor care gestionează criza generată de pandemie, ci despre faptul că televiziunea publică, într-un moment din an în care foarte mulţi oameni se uită la televizor, ia în derâdere regulile de protecţie anti-coronavirus, ba chiar instigă la nerespectarea lor“.
„Într-o perioadă atât de complicată cum este cea generată de pandemie, televiziunile şi posturile de radio trebuie să-şi înţeleagă nu numai libertăţile, ci şi responsabilităţile, iar televiziunea publică este cu atât mai datoare la responsabilitate cu cât este finanţată din bani publici. Dar acesta a fost încă unul dintre momentele deloc rare, din păcate, în care TVR şi-a abandonat misiunea publică“, mai subliniază Dorina Rusu.