CNN lansează serviciul de streaming CNN Plus

0
Publicat:
Ultima actualizare:
CNN

CNN a dezvăluit primele detalii legat de serviciul de streaming CNN Plus pe care îl va lansa în primul trimestru al anului 2022, cu 8 - 12 ore de conţinut live original difuzat live zilnic, informează Variety.

Preşedintele CNN Worldwide, Jeff Zucker, a oferit luni informaţii angajaţilor la o întâlnire internă.

Un reprezentant al reţelei a confirmat acest lucru într-un comunicat în care a caracterizat CNN Plus ca entitate „ce completează platformele CNN lineară şi digitală pentru a deservi superfanii CNN, dependenţii de ştiri şi fanii programelor non-ficţiune de calitate”

Reţeaua nu a dat detalii legat de programe, dar în comunicatul de luni a fost clarificat faptul că serviciul de streaming va beneficia de aportul vedetelor CNN, precum şi de seriale şi documentare din catalogul reţelei, inclusiv sezoane „Anthony Bourdain: Parts Unknown” şi „Stanley Tucci: Searching for Italy”.

Andrew Morse, chief digital officer al CNN Worldwide, a subliniat că aceasta va fi cea mai importantă lansare a CNN (Cable News Network) de când Ted Turner a lansat reţeaua în iunie 1980.

Morse a mai dezvăluit că CNN urmează să angajeze 450 de persoane în următoarele 6 - 9 luni pentru CNN Plus.

El a spus că nu va exista o abordare politică a conţinutului platformei CNN Plus. „Nu va fi ideologică. Nu suntem în zona asta. Nu suntem o reţea de opinie, suntem o reţea de ştiri”.

Lansarea din 2022 va fi limitată la nivelul Statelor Unite, iar CNN are în vedere extinderea.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite