Universal Music România face apel la solidaritate, după incendiul din clubul Colectiv: „Foarte mulţi dintre cei aflaţi la concert ne sunt sau ne erau prieteni“
0Echipa Universal Music România, care a lansat albumul trupei Goodbye to Gravity promovat prin intermediul concertului de vineri din clubul Colectiv, soldat cu 29 de morţi şi alţi aproximativ 200 de răniţi, le mulţumeşte celor care au dat dovadă de compasiune şi face apel la solidaritate, precizând totodată că este alături de familiile victimelor incendiului.
„Echipa Universal Music România este devastată de urmările tragediei petrecute la clubul Colectiv. Suntem îndureraţi pentru toţi cei care nu mai sunt printre noi, suntem îngrijoraţi pentru viaţa tuturor celor care sunt răniti, la spital şi suntem alături de familiile tuturor victimelor incendiului“, se precizează în comunicatul emis de Universal Romania.
Echipa Universal România subliniază, de asemenea, că mulţi dintre cei decedaţi şi cei care au fost grav răniţi în urma incendiului de vineri seară de la clubul Colectiv sunt sau erau prieteni şi colaboratori: „Foarte mulţi dintre cei aflaţi la concert ne sunt sau ne erau prieteni, colaboratori, sunt sau erau artiştii noştri, o parte dintre noi eram acolo“.
„Era lansarea albumului trupei Goodbye to Gravity. Doi dintre membrii formaţiei şi-au pierdut viaţa, iar alţi trei sunt în stare critică, la spital. Este cutremurător ca nişte tineri să îşi piardă viaţa încercând să facă viată altor tineri mai frumoasă. Această tragedie, care ne îndoliază sufletul, nu trebuie să zdruncine credinţa noastră în muzică.
Le mulţumim tuturor celor care au dat dovadă de compasiune în aceste zile şi îndemnăm pe toată lumea să arate în continuare solidaritate fată de victimele incendiului şi apropiaţii acestora“, mai spune echipa Universal România.
Vineri seară, clubul Colectiv găzduia un concert al trupei Goodbye to Gravity, pentru lansarea unui nou album, intitulat „Mantras of war“. Printre persoanele decedate se află şi doi dintre membrii trupei, şi anume chitariştii Vlad Ţelea şi Mihai Alexandru.
De asemenea, ceilalţi trei membri ai trupei - Andrei Găluţ (voce), Alex Pascu (bas) şi Bogdan Lavinius (tobe) - au fost răniţi şi sunt internaţi.
Medicii legişti au reuşit să le identifice pe toate cele 27 de persoane decedate în urma tragediei petrecute vineri noapte, în Clubul Colectiv, ele fiind recunoscute de rude. Între victime este şi un copil de 15 ani. Duminică dimineaţă au mai murit două femei care se aflau în stare gravă, bilanţul victimelor ajungând la 29 de morţi.Mai multe informaţii despre acest subiect puteţi citi aici.
Mai multe ştiri despre incendiul de la Clubul Colectiv
Incendiu în Clubul Colectiv. Cum se moare într-un incendiu
Incendiu în Club Colectiv. Vlad Ţelea şi Mihai Alexandru, chitariştii Goodbye to Gravity, au murit
Incendiu Club Colectiv. Este nevoie de sânge! Unde puteţi dona chiar acum