Stela şi Arşinel reinterpretează „Condimente“, piesa lansată de Ruby VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Actorii Stela Popescu şi Alexandru Arşinel apar într-o ipostază inedită. Ruby şi Nosfe, care au lansat recent piesa „Condimente“, un vers fiind dedicat actorilor, i-au invitat să recite versurile melodiei.

„Condimente“, la puţin peste o luna de la lansare. Iar dacă e aniversare, e cu cadou. Motiv pentru care cei doi au pregătit o varianta cel puţin specială a clipului. După ce toată lumea s-a amuzat la ascultarea versului „O ardem clasic, că Arşinel şi Stela“, cei doi mari actori au acceptat invitaţia artistei de a interpreta în stilul caracteristic versurile piesei „Condimente“, transmite managementul artistei.

„Lansăm o varianta specială de «Condimente», care a înregistrat 20 milioane vizualizări pe YouTube. O colaborare cu doamna Stela şi domnul Arşinel era cel mai natural lucru din lume, ţinând cont că ei fac parte din melodie, fie şi cu numele. Dacă pe doamna Stela am avut ocazia să o cunosc la lansare, pe domnul Arşinel l-am cunoscut la aceste filmări, amândoi m-au uimit cât de tineri sunt. Eu am fost sufleur-ul lor (nu m-am descurcat foarte bine că să fiu sinceră), dar ne-am distrat rău de tot! Ai ce învaţă de la dânşii doar fiind în aceeaşi încăpere cu ei. Sunt minunaţi!“, a declar Ruby.

„Este o onoare imensă pentru mine, după ce doamna Stela Popescu a fost prezentă la lansarea videoclipului piesei «Condimente», să recite, alături de domnul Arşinel, versurile scrise de mine! Am crescut alături de aceşti coloşi ai teatrului şi filmului românesc şi este un vis împlinit simpla interacţiune cu dânşii, darămite această colaborare! Arşinel şi Stela sunt cu adevărat două condimente, pentru o reţeta de succes! Le mulţumesc din inima pentru onoarea pe care mi-au făcut-o!“, s-a arătat recunoscător şi Nosfe. „Condimente“ a fost lansata la mijlocul lunii mai, devenind într-un timp foarte scurt cea mai vizualizată piesă de pe YouTube în România, luând cu asalt şi televiziunile muzicale încă din primele săptămâni de la lansare. 

„Condimente“ este prima colaborare dintre cei doi artişti iar videoclipul a fost regizat de Dan Petcan, cel care a semnat ultimele două piese ale artistei: „Bună, ce mai zici“ (35.000.000 vizualizări pe YouTube)  şi „Tata“ (6.000.000 vizualizări pe YouTube). Filmările au avut loc într-un decor în stil bollywoodian, special creat pentru acest videoclip, coloane îmbrăcate în flori naturale şi s-au folosit creaţii de designer pentru toate costumele folosite. Mai mult, Ruby a purtat voaluri transparente, mai multe haine tradiţionale şi şi-a pus cercel în nas şi alte accesorii specifice indiencelor.

„Sunt foarte mândră şi fericită cu rezultatul obţinut după 20 de ore de filmare, cu costume şi decoruri făcute special pentru acest proiect. Mi-a plăcut foarte tare să intru în pielea unui personaj de la Bollywood si sper să placă tuturor celor care vor vedea clipul“, a declarat Ruby despre colaborare.

„A fost o experienţă incredibilă pentru mine! Am stat pe platou alături de Ruby aproximativ 15-16 ore şi cu toate astea, nici urmă de oboseală! Am simţit de pe atunci că acesta va fi un videoclip perfect şi «de referints», aşa cum spune Ruby. A fost minunat să lucrez cu toţi cei aproximativ 50 de oameni aflaţi pe platou. Acum nu mai putem spune decât: Vizionare plăcută!“, a completat şi Nosfe. 

Pentru această lansare Ruby şi echipa ei au realizat un adevărat eveniment care a avut loc la Afi Palace Cotroceni, într-o sală de cinema. Cei doi artişti au avut parte şi de o surpriză, Stela Popescu, pe care aceştia o amintesc în versurile piesei, a venit la lansarea videoclipului. 

Nosfe a fost prezent la Adevărul Live, alături de Lu-K Beats, Killa Fonic, Super ED şi Keed, de la Şatra Benz, unde au discutat despre proiectul de trupă, despre fenomenul trap din România, pentru a-şi exprima părerile despre rapul românesc, dar şi pentru a-şi defini planurile de viitor. Interviul poate să fie urmărit aici

Muzică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite