Paris Hilton a susţinut un nou show în România, într-un club din Mamaia. Cum şi-a făcut apariţia vedeta americană FOTO
0Vedeta americană Paris Hilton (37 de ani), moştenitoare a imperiului financiar constituit din hotelurile Hilton, a revenit în România, unde a susţinut un show live în calitate de DJ, într-un club din staţiunea Mamaia.
Paris Hilton, celebră pentru stilul de viaţă opulent, a susţinut un nou show live în calitate de DJ în Nuba, recent deschis în staţiunea Mamaia, unde vedeta americană şi-a făcut apariţia coborând dintr-un elicopter.
A urcat pe scenă înconjurată de bodyguarzi şi a mixat mai bine de o oră.
Paris Hilton a postat în cursul zilei de sâmbătă mai multe fotografii şi videoclipuri pe contul personal de Instagram, prin care şi-a făcut public programul şi călătoria până în Mamaia Nord.
FOTO Instagram Paris Hilton
Artista a strălucit de la pupitrul de DJ, alegând o ţinută aurie şi a întreţinut atmosfera în stilul său excentric: „Aşa trăim noi. Vă iubesc pe toţi! Sunteţi minunaţi! Iubesc Mamaia, Bucureşti!“, a scris vedeta pe reţelele sociale.
Paris Hilton este la a doua vizită în România. Primul show în calitate de DJ l-a susţinut pe 5 iulie, când vedeta americană s-a aflat în calitate de DJ într-un club exclusivist din Bucureşti.
Tânăra a devenit DJ în urmă cu cinci ani, iar în prezent susţine un show săptămânal pe perioada verii la Ibiza, iar în restul anului mixează în Las Vegas.
Paris Hilton, născută în 1981, este moştenitoare a imperiului financiar constituit din hotelurile Hilton, precum şi a celorlalte proprietăţi imobiliare ale tatălui său. Ea s-a logodit la începutul acestui an cu actorul american Chris Zylka (33 de ani), cunoscut din serialul de televiziune „The Leftovers“. Cererea în căsătorie a venit la pachet cu un inel mare cu diamant, de 20 de carate, care valorează aproximativ două milioane de dolari.
Paris Hilton şi-a lansat primul album muzical, „Paris“, în 2006 şi a jucat în filme precum „O prietenie de pomină“, „Casa de Ceară“, „O frăţie bună de tot“ şi „Mămică de ocazie“.
Paris Hilton FOTO Guliver/Getty Images