Kings Of Leon cântă în România, pe Arena Naţională: cât costă biletele VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Doi dintre fraţii Followill care alcătuiesc Kings of Leon, solistul Caleb şi toboşarul Nathan FOTO Guliver/Getty Images
Doi dintre fraţii Followill care alcătuiesc Kings of Leon, solistul Caleb şi toboşarul Nathan FOTO Guliver/Getty Images

Trupa americană Kings Of Leon va susţine un concert în România în această vară, show-ul fiind inclus în turneul mondial de promovare al celui mai recent album, „Walls“.

Idolii rock din Nashville vor concerta în România, pe Arena Naţională, pe data de 17 iunie. Biletele au fost puse deja în vânzare pe site-ul bilete.ro şi pot fi achiziţionate la următoarele preţuri: 500 de lei (VIP), 285 de lei (Golden), 230 de lei (Categoria 1), 190 de lei (Gazon), 180 de lei (Categoria 2), 160 de lei (Categoria 3), 110 lei (Categoria 4) şi 95 de lei (Categoria 5).

 Concertul face parte din turneul de promovare al celui de-al şaptelea album al trupei, „Walls“, şi este organizat în parteneriat cu Primăria Municipiului Bucureşti.

Grupul indie-rock Kings Of Leon, înfiinţat în anul 2000, este alcătuit din fraţii Caleb (voce, chitară), Jared (chitară bas, backing vocals) şi Nathan Followill (tobe, percuţie) şi verişorul lor Matthew Followill (chitară, backing vocals).

Primele discuri au avut un stil marcat de rockul din sudul american, cu influenţe blues şi country, asemănat adeseori de criticii de specialitate cu cel al trupei The Strokes, dar, gradual, stilul formaţiei Kings Of Leon a evoluat, s-a maturizat şi a inclus o varietate de alte genuri muzicale, precum rock alternativ, garage rock, post-punk. Cel de-al patrulea album de studio al grupului, „Only by the Night“, lansat în septembrie 2008, i-a adus celebritatea, a fost bine primit de criticii muzicali şi a inclus câteva piese de mare succes, precum „Sex on Fire“, „Use Somebody“, „Closer“ şi „Crawl“. Albumul „Mechanical Bull“, apărut pe piaţă în anul 2013, a primit şapte nominalizări la premiile Grammy, câştigând trei dintre aceste trofee.

Muzică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite