Haydamaky, formația ucraineană care cântă despre libertate și speranță: „Avem graniță cu imperiul răului“ INTERVIU
0Trupa de muzică rock Haydamaky s-a format cânt toți erau studenți și abia învățau despre muzica academică. Au cântat pe stradă pentru bani, iar mai apoi doar de plăcere – acum cântă pentru poporul ucrainean, pentru speranță și victoria binelui.
Cu puțin timp înainte de câștigarea independenței Ucrainei din 1991 după destrămarea Uniunii Sovietice, parcă presimțind libertatea, Oleksandr Yarmola întemeiază trupa Haydamaky. De-a lungul timpului, la pupitrul trupei au activat mai mulți artiști, dar astăzi formula actuală este formată din Oleksandr Yarmola – solist și flaut popular, Andrij Sleptsov – chitare, lire, Roman Dubonos – trompetă, voce, Maks Boyko – trombon, back-vocal, Okeksij Kurbakov – bas, Yurij Myronets – bandura, back-vocal, Oleg Lomakivskyj – tobe, programare. Haydamaky cântă folk rock în principal, dar melodiile lor sunt inspirate din mai multe stiluri etnice din zona de est a Europei.
În 2001, Emi International Records din Londra i-a descoperit la Kiev, au stârnit interes și apoi au semnat cu Akta, casă de discuri. De acolo au simțit că ceea ce fac este relevant și pentru a se apropia și mai mult culturii ucrainene s-au numit Haydamaky, în onoarea celor care s-au implicat în revoltele ucrainene anti-polone din secolul al XVIII-lea. Haydamak face, de asemenea, referire și la insurgenții din revoltele ucrainene. Sunt 32 de ani de când concertează în diferite orașe ale lumii.
Într-un interviu pentru „Weekend Adevărul“, după concertul lor din Darabani, la Festivalul Zilele Nordului, solistul Oleksandr a povestit despre începuturile trupei, importanța culturii și muzicii în vreme de război, cum arată lucrurile din perspectiva lor și cum ar trebui să ne raportăm la arta celor care îl susțin pe Vladimir Putin, președintele Rusiei.
De la Radio București la Academie
Oleksandr s-a născut în 1960, în nordul Ucrainei, în orașul Cernobîl, recunoscut pentru accidentul nuclear. Când era copil și Uniunea Sovietică deținea o bună parte din putere în Ucraina, la radio exista doar o frecvență rusească care nu oferea prea multă diversitate, iar emisiunile erau doar despre partidul comunist. Însă radioul mai prindea o frecvență: Radio București. „Era mai faină, deoarece cântau muzică populară românească toată ziua. Și era în nordul Ucrainei și puteai prinde asta foarte ușor. Mulți oameni de vârsta mea mi-au spus că ascultau Radio București pe vremea aceea“, povestește Oleksandr.
Membrii trupei Haydamaky sunt din toate colțurile Ucrainei, dar s-au cunoscut cu toții la Kiev în cadrul Academiei de muzică unde au studiat. Apoi au început să cânte pe cea mai bună și formatoare scenă pentru orice trupă la început: strada. Mergeau în orașe precum Berlin sau Hamburg unde concertau în piețe de turiști și pe marile bulevarde pentru a-și asigura un minim venit. ,,Am făcut-o ca și cum ne-am câștiga pâinea, deci nu era niciun sentiment special, era ceva normal pentru noi. Mai târziu, când am început să cântăm pe scene mai mari, n-am mai făcut-o, pentru că nu mai era confortabil. Dar, de exemplu, acum șapte ani, am fost la un festival în Franța și am decis să călătorim spre un oraș mic de lângă Coasta de Azur, unde le-am propus băieților din trupă să cântăm pe stradă, doar pentru distracție. Însă nu a mai fost același sentiment ca atunci când eram tânăr pentru că nu o mai făceam doar pentru pâine, cum s-ar spune. Este ca la vânat, când trebuie să omori un animal pentru hrană este una, dar dacă trebuie să o faci pentru distracție, nu este necesar“, mărturisește artistul.
Trupa a apărut când erau fără griji și alte gânduri
În acele vremuri, Oleksandr spune că nu avea multe temeri, nu s-a gândit prea mult când și-a făcut trupă, doar i-a plăcut muzica rock și folk și a spus „hai să o facem!“. „În 1990 nu m-am gândit prea mult, așa că nu am avut nicio temere. Mi-a plăcut muzica rock și folk. După cum am spus, am cântat de multe ori pe stradă în Europa înainte de asta, în 1990 când am început noi, în Ucraina nu erau prea multe locuri să cântăm pentru bani, multe concerte erau gratuite, așa că am plecat spre Europa. În sfârșit, inspirația mea a crescut și din genul de muzică cântată de The Pogues sau Manu Chao“. În ultimii ani au avut colaborări cu persoane precum Che Sudaka, Andrii Makarchev, Kellerkomandi, Vavamuffin.
Cultura, esențială și în timpul războaielor
Pe lângă muzică și modelele artistice, și evenimentele care au creat Ucraina de astăzi sunt o sursă de inspirație pentru versurile lor. Oleksandr susține că oamenii au nevoie de muzică și în vreme de război. Chiar dacă sunt persoane care consideră că pe timp de luptă, arta de orice tip nu este necesară, solistul trupei Haydamaky este de altă părere. „Este o comunicare emoțională, comunicarea verbală a războiului necesită prea mult. Pentru a reîmprospăta sau reaminti ceva, oamenii au nevoie de muzică. Și asta nu doar muzica rock, poate fi orice tip popular de muzică. Muzica unește oameni, oamenii ascultând împreună aceleași melodii simt că sunt împreună, că luptă împreună pentru ceva. Oamenii ascultă împreună aceleași melodii și simt că au acel împreună, le oferă ideea că luptă pentru ceva, dar nu ar trebui să fie rock, poate fi orice gen muzical care le oferă asta“, susține acesta.
Între politică și artă
Dezbaterea dintre munca artistului și opiniile sale este una dintre cele mai grele – cum putem reacționa când unul dintre oamenii a căror muncă artistică o apreciem este susținător al deciziilor luate de Vladimir Putin. Oleksandr spune că este o decizie foarte grea să faci diferența dintre omul și arta sa, aflându-se și el într-o astfel de situație: ,,Este extrem de dificil. Spre exemplu, mie îmi plac filmele lui Emir Kusturica, dar el este pro-Putin, iar în spatele lui se află tot bagajul lui cultural. Încă îmi plac filmele lui, dar nu relaţionez cu poziția lui. De exemplu, îmi amintesc de o întâlnire cu Goran Bregovic în Sziget, Ungaria, și i-am spus direct în față: «Ești nebun? Ce faci? Te joci în crimă?» și când spun «crimă» mă refer la Rusia. Mi-a spus că nu este adevărat, a negat. Nu știu adevărul, nu am avut timp să vorbesc cu el să-i spun că are o mulțime de fani în Ucraina și că spunând astfel de lucruri se întorc împotriva sa. Oricum, cel puțin, nu fi de acord, nu urma artistul care este pro-Putin, minim ce poți face“.
Dincolo de războiul armat, am vrut să aflu și cum a arătat spațiul informațional, din perspectiva lui, înainte de 24 februarie când a izbucnit războiul. Solistul trupei spune că a fost foarte intens, că noul câmp de luptă este cel informațional, de la televizor sau social media, acesta fiind punctul de pornire al războiului. Oleksandr spune că trebuie să refuzăm din start orice promovează propaganda rusă. „Doar dă-i afară foarte repede, dacă vezi pe cineva răspândind pe feed sau pe vreun site. Propaganda rusă este foarte agresivă, dacă iei o poziție neutră, Rusia folosește asta. De exemplu, întotdeauna își iau artiștii de partea lor, îi invită la Moscova, plătesc bani buni pentru asta, iar mulți sunt de acord. Înainte să înceapă Revoluția Maidan, ne-au invitat foarte activ în Rusia și au început să ne plătească să vorbească cu noi. Le-am spus foarte direct că nu suntem prieteni, că nu jucăm de partea lor“, povestește ucraineanul.
Muzica și literatura, dincolo de război
În vremuri conflictuale, pare din ce în ce mai greu să găsești referințe culturale potrivite, deseori ele se amestecă cu opinii politice. Așa stă situația și în cazul autorilor: politicienii din Ucraina doresc să modifice literatura care glorifică forța armată a Rusiei din curricula școlară. „Nu este doar cea rusă, este despre toată literatura. Cred că asta este puțin ciudat, dar este un răspuns pentru o interzicere lungă a artei ucrainene de către Moscova. Noi acum lucrăm la un proiect, Shot Renaissance, care este despre marea generație de artiști ucraineni, în mare parte poeți, care au fost arestați pentru nimic și împușcați în Rusia în închisoare. Eu i-am citit pe oamenii ăștia pentru a face proiectul. Rusia i-a împușcat și ne oferă literatură, așa că acum avem nevoie doar de răspunsuri simetrice, să-i scoatem și să aducem o generație de artiști ucraineni“, mai spune Oleksandr.
Artistul ucrainean povestește că atunci când a început războiul, el era la granița cu Ucraina, în Polonia mai exact, unde s-a mutat dinainte de conflict cu soția sa. A oferit ajutor de la distanță cu resursele pe care le-a avut și a mobilizat oameni. L-am întrebat ce-l face să se gândească la acel loc pe care-l numește acasă și l-ar împărtăși și cu alte persoane. A spus că probabil ar cânta o melodie a trupei, „Czerwona Kalina“, melodie care face referire la arbustul viburnum roșu ca fiind rodul speranţei și al gloriei pe care Ucraina o va avea.
O altă melodie de însemnătate, cu și mai multă relevanță în aceste vremuri, este „Hey, Sister“, despre care muzicianul povestește: „Am vrut să cânt acest cântec cu organizațiile de cercetași polonezi, așa că am făcut asta în semn de respect pentru comportamentul polonezilor, când Polonia ne-a susținut când a început războiul și, dacă mă întrebați, influența cântecului a venit din acest război“.
„Avem graniță cu imperiul răului, însă suntem încrezători că se va termina cu bine“
Atât Oleksandr, cât și colegii lui cred în libertate, în melodiile lor regăsindu-se o atitudine care încurajează către libertate și curaj. Întrebat fiind ce înseamnă pentru el acest concept fundamental al democrației, artistul ucrainean a spus că „fiecare trebuie să fie liber și trebuie să facă lucrurile în propria voință. Dacă vă alăturați unor forțe sau unei societăți trebuie să fie din voința ta, nimeni nu trebuie să-ți spună să o faci, să fie o presiune de undeva“.
Artiștii ucraineni, prin vocea solistului lor, transmit că sunt încrezători în victorie: „Eu cred că suntem suficient de încrezători, suntem mai încrezători decât partea de vest a Europei. Avem mereu graniță cu imperiul răului, care întotdeauna înrăutățește lucrurile. Deși este greu, totuși suntem destul de încrezători că se va termina cu bine“, spune Oleksandr.
De asemenea, el mărturisește că ucrainenii au nevoie de orice fel de ajutor, cât de mic, și că le mulțumește românilor pentru toată implicarea de care au dat dovadă de la începutul războiului și până în prezent: „Știm că putem conta pe voi, pentru că dacă noi nu rezistăm Rusiei, vor veni în Moldova, apoi la voi. Poate nu ne-ați susținut cu bani sau arme, pentru că nu sunteți o țară la fel de bogată, dar ne-ați sprijinit cu ființe umane, adăpostiți refugiați, chiar Asociația Nordului adună bani și donații și ajută cu ajutor umanitar. Este ok, este suficient“.
Speranță și renaștere
Trupa Haydamaky va concerta în continuare la iarnă, dar dacă lucrurile se schimbă, Oleksandr spune că va reveni în Ucraina. Au un program scenic nou, pregătesc o premieră, dar războiul le creează incertitudini privind un program clar. „Chiar înainte de război am vrut să facem o premieră, să prezentăm noul program artistic, un program pe versuri ale renașterii, poeme scurte care sunt în legătură cu lumina și proiecțiile. Este foarte complicat, pentru că este un proiect mai mare. Când îl vom prezenta într-un fel voi fi foarte fericit, de exemplu persoana care se ocupă de regie este acum în Suedia, doi tipi de la bass sunt pe front, este mai complicat... Însă visez să realizăm asta“, mărturisește artistul.
Se încarcă comentariile...
