LIVE VIDEO Orchestre de Chambre de Paris, cu solistele Sarah şi Deborah Nemtanu, de la 22.30 în direct pe adevarul.ro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În această seară, pe scena Ateneului Român, de la ora 22.30, în cadrul Concertelor de la mezul nopţii vor urca pe scenă Sarah şi Deborah Nemtanu, acompaniate de Orchestre de Chambre de Paris, sub bagheta dirijorului Sir Roger Norrington. Spectacolul va fi transmis în direct pe adevarul.ro

Strălucitoare violoniste, Sarah şi Deborah Nemţanu sunt două surori care vorbesc şi în muzică despre strânsa relaţie ce le uneşte.

Pentru Sarah, numită în 2002 vioara întâi la Orchestra Naţională a Franţei, un rol important în dezvoltarea profesională l-a avut şi întâlnirea cu pianistul Pierre-Laurent Aimard alături de care a studiat la Conservator. Şi-au pus amprenta asupra carierei lor numeroasele colaborări cu artiştii Gautier Capuçon, Fazil Say, Jean-Frédéric Neuburger etc. sau interpretarea concertului lui Tchaïkovski în filmul Concertul (2009) regizat de Radu Mihăileanu.

Deborah ocupă din 2005 postul de vioară întâi la Orchestra de cameră din Paris şi a avut şansa să se perfecţioneze şi să cânte alături de mari violonişti cum este Itzhak Perlman, în anul 2007 fiind fost selecţionată în Programul Perlman din Statele Unite. Întâlnirile muzicale au fost cu Jérôme Ducros, Gautier şi Renaud Capuçon, Stephen Kovacevich, Eric Lesage, Paul Meyer etc. Colaborări importante cu prestigioasa Orchestră Simfonică din Londra, Orchestra Naţională a Franţei, Orchestra din Bordeaux Aquitaine, Orchestra Simfonică a Operei din Toulon etc.

ORCHESTRE DE CHAMBRE DE PARIS

 Concertele de la miezul nopţii

Ora 22:30  

ATENEUL ROMÂN

Dirijor: Sir ROGER NORRINGTON

Soliste: DEBORAH NEMTANU, SARAH NEMTANU

Program:

C.P.E. Bach – Simfonia în si minor H 661

J. S. Bach – Concertul pentru vioară şi orchestră în Mi Major BWV 1042 – SARAH NEMŢANU – vioară

W.F. Bach – Simfonia în Fa major Dissonante F67/BR C2, pentru orchestră de coarde şi continuo

**

J. S. Bach – Concertul pentru vioară şi orchestră în la minor BWV 1041 – DEBORAH NEMŢANU – vioară

C.P.E. Bach– Simfonia în si minor H 661

J. S. Bach – Concertul pentru 2 viori în re minor BWV 1043

Showbiz



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite