Tina Fey şi Amy Poehler vor prezenta Globurile de Aur

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cele două actriţe, foste colege de platou la „Saturday Night Live” şi bune prietene, îl vor înlocui pe Ricky Gervais la Gala Globul de Aur din 2013, care va avea loc pe 17 ianuarie, la Los Angeles.

„Chimia dintre cele două actriţe şi umorul lor sunt dovedite de anii pe care i-au petrecut împreună la «Saturday Night Live»”, a declarat preşedintele NBC, Paul Teledgy. Postul va difuza ceremonia pe 17 ianuarie. 

Tina Fey a urcat pe scena Globurilor în trecut, însă ca premiantă pentru rolul din „30 Rock”, trofeu câştigat de două ori. Amy Poehler, la rândul ei, a fost nominalizată pentru prestaţia din „Parks and Recreation”. Cele două actriţe au mai prezentat împreună gala premiilor Emmy, cu destul succes încât să fie luate în considerare, în această formulă, pentru Globul de Aur. 

Ricky Gervais a fost amfitrion al galei organizate de Asociaţia Presei Străine de la Hollywood trei ani la rând, iar glumele sale pe scenă au stârnit nu de puţine ori controverse. 

Cu Seth McFarlane, creatorul serialului „Family Guy”, în partea cealaltă, la Oscaruri, industria americană se bazează, poate mai mult ca niciodată, pe figurile din televiziune şi nu pe cele din cinema. 

Gala Globurilor de Aur va fi difuzată în circa 200 de ţări. Premiile sunt acordate de cei peste 80 de jurnalişti străini din Hollywood Foreign Press Association.

Filme

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite