Sfârşitul filmului „Pe aripile vântului“ putea fi diferit: un scenariu cu final alternativ, găsit după 75 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Finalul poveştii de dragoste dintre Scarlett O'Hara şi Rhett Butrler ar fi putut fi cu totul altfel FOTO cinemagia.ro
Finalul poveştii de dragoste dintre Scarlett O'Hara şi Rhett Butrler ar fi putut fi cu totul altfel FOTO cinemagia.ro

Un scenariu cu un final alternativ al filmului „Pe Aripile Vântului/ Gone With The Wind“, găsit după 75 de ani, va fi scos la licitaţie, luni, 4 august, pentru o sumă ce porneşte de la 500 de dolari, relatează contactmusic.com.

Considerat unul dintre cele mai bune filme realizate vreodată, clasicul lungmetraj din 1939, cu actorii Vivien Leigh şi Clark Gable în rolurile principale – Scarlett  O'Hara, respectiv Rhett Butler  –, ar fi putut avea un final cu totul diferit faţă de cel cunoscut publicului.

Un scenariu alternativ, găsit după 75 de ani de la debutul filmului, care va fi scos la licitaţie pe 4 august, schimbă celebra replică finală a seducătoarei Scarlett O'Hara şi, odată cu ea, şi sfârşitul filmului.

Dacă în varianta originală, Scarlett O'Hara rosteşte, la final: „Până la urmă, mâine este o altă zi/ After all, tomorrow is another day“, scenariul alternativ propune un personaj care strigă cu disperare după iubitul ei: „Rhett!... Rhett!... Te vei întoarce... Te vei întoarce... Ştiu că o vei face!/ Rhett!... Rhett!... You'll come back. You'll come back... I know you will!“

„Acest final alternativ sugerează că viaţa lui Scarlett se va axa pe încercarea de a-l recâştiga pe Rhett Butler, în timp ce, în varianta originală, Scarlett e supărată din cauza plecării lui, dar nu este un capăt de lume. Cred că regizorii au făcut alegerea cea bună când au ales acest scenariu, pentru că este finalul care pune cel mai bine în evidenţă adevărata personalitate a lui Scarlett, care este o luptătoare“, a declarat Margaret Barrett, directorul casei de licitaţii Heritage Auctions, citată de contactmusic.com.

Casa de lictaţii Heritage Auctions estimează valoarea scenariului, de 251 de pagini, între 500 şi 5.000 de dolari.

La sfârşitul lunii iunie, o serie de fotografii alb-negru, ce surprind momente unice din culisele şi din timpul filmărilor pentru pelicula-cult „Pe aripile vântului“, au fost prezentate în expoziţia „The Making of Gone with the Wind“, realizată cu ocazia aniversării a 75 de ani de la debutul filmului.

Filme



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite