„Din culisele cinematografiei“. Cum au „măcelărit“ cenzorii filmul „Noi, cei din linia întâi“: „Nu şi nu, să nu supărăm pe unguri sau pe ruşi“
0
Pelicula realizată de Sergiu Nicolaescu, după un scenariu scris de Titus Popovici, i-a nemulţumit parţial pe cei din Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste, respectiv din Biroul Comisiei Ideologice a Comitetului Central, care au dorit să scoată toate referirile la drama generalului Avramescu, dar şi povestea scoaterii armatei române de pe Bd. Rákóczi din Budapesta.
În 1984, la zece ani după ce se certaseră pe tema scenariului „După furtună“, transformat ulterior în filmul „Nemuritorii“, scenaristul Titus Popovici şi regizorul Sergiu Nicolaescu au hotărât să lucreze din nou împreună. Proiectul „Noi, cei din linia întâi“, dedicat luptelor duse de armata română pe frontul de vest al celui de-al Doilea Război Mondial, în perioada septembrie 1944 - mai 1945, a fost preluat imediat de Casa de Filme nr. 5 şi introdus în planul de producţie al anului următor. Din distribuţia peliculei au făcut parte George Alexandru (Horia Lazăr), Sergiu Nicolaescu (Generalul Marinescu), Ion Besoiu (Colonelul Câmpeanu), Anda Onesa (Silvia Marinescu), Valentin Uritescu (Sergentul Şaptefraţi), Vasile Muraru (Petcu), Ştefan Iordache (Assakürthy), Colea Răutu (Pliuşchin), Vladimir Găitan (Bodurenko) şi Mircea Albulescu (Crişan Lazăr). Prima schiţă a distribuţiei includea alte două variante pentru rolul Horia Lazăr: Ion Riţiu şi Şerban Ionescu. De asemenea, Emil Hossu ,care a fost în film soldatul Munteanu, era vizat pentru rolul principal Petre Mărgău, în care a fost distribuit fostul boxer Marian Culiniac, cel care interpretase un rol principal şi în „Ringul“. Pentru un rol principal fuseseră vizaţi, de asemenea, Vistrian Roman, Sebastian Papaiani, Constantin Diplan şi Mihai Vasile Boghiţă.
De asemenea, într-o scrisoare din 11 martie 1985 adresată tovarăşei Suzana Gâdea, preşedintele Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste, Dumitru Fernoagă, directorul Casei de Filme nr. 5, îi cerea acesteia ca „în rolul generalului Marinescu, din filmul artistic de lungmetraj «Noi, cei din linia întâi», în regia lui Sergiu Nicolaescu, să fie distribuit regizorul“, motivând că „tovarăşul Sergiu Nicolaescu are o îndelungată experienţă în interpretarea unor asemenea roluri şi, în acest fel, este asigurată echipa de acoperirea, pe o perioadă lungă de filmare, un rol important în dramaturgie“.
În memoriile sale, Sergiu Nicolaescu mărturisea că a avut mari probleme de ordin ideologic cu această peliculă. „A fost filmul cel mai cenzurat. Nu şi nu, să nu supărăm pe unguri sau pe ruşi. O întreagă scenă cu violenţe ale ungurilor a fost scoasă, precum şi momentul Budapesta, unde armata română, deşi era cea mai avansată în poziţia pentru asaltul final, a fost scoasă de pe Bd. Rákóczi din ordinul personal al lui Stalin, pentru a nu fi primii care să ajungem la parlamentul ungar. La fel şi drama generalului Avramescu, acuzat de trădare de către sovietici şi executat mişeleşte de către aceştia, în timp ce fata generalului se sinucidea în detenţie, disperată probabil de violenţe şi violuri“, nota Nicolaescu. Personajul interpretat de regizor în film, generalul Marinescu, aduce oarecum cu Avramescu, aceasta fiind probabil şi intenţia lui Titus Popovici, cel care a încercat mereu să introducă anumite „şopârle“ în filmele sale.
„Se vor elimina agramatismele din vorbirea lui Şaptefraţi“
Cât despre cenzură, în dosarul filmului păstrat în cadrul Arhivei Naţionale de Filme există mai multe documente elocvente în acest sens. Un referat din 3 ianuarie 1986 semnat chiar de către directorul Casei de Filme nr. 5, Dumitru Fernoagă, solicita echipei peliculei „Noi, cei din linia întâi“ să opereze primele „amputări“ ale materialului filmat. „În urma vizionării filmului de către conducerea Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste, din ziua de 27 decembrie 1985, au fost formulate următoarele observaţii: 1. Se vor elimina agramatismele din vorbirea lui Şaptefraţi; 2. Se va scoate replica: «Vin doi unguri» din secvenţa eliberării satului natal; 3. Se va redevea textul din secvenţa «Spânzurătoarea»; introducându-se replici fireşti vârstei copilului; 4. Se înlocuieşte, din comanda generalului Marinescu, la trecerea graniţei, cuvântul «Domnilor»; 5. Se elimină replica finală din secvenţa «Retragerea de la Dunăre»; 6. De scurtat secvenţele de luptă la nivelul cerut de dramaturgie; 7. Se scoate, din off, reluarea cântecului «Batalioane române, treceţi Carpaţii»; 8. Se vor introduce comunicate de front pentru a localiza Budapesta şi Slovacia; 9. Se va scurta începutul filmului, eventual până la trecerea podului“.
„Să se reducă secvenţa «beţia»“
Pe 7 aprilie 1986 s-a întocmit de către Casa de Filme nr. 5 o altă notă privind „observaţii formulate la vizionarea cu Biroul Comisiei Ideologice (n.r: a Comitetului Central al Partidului Comunist Român)“. Concret, cenzorii cereau de această dată: „1. Să se modifice titlul filmului. S-a sugerat «Jertfa de sânge», urmând ca «Ultimul asalt» să fie titlul părţii a doua; 2. Să se reducă secvenţa «beţia»; 3. Să se scoată referirea la opincă din discuţia tată-fiu; 4. Să se introducă un text pe secvenţa Ungariei, care să arate jertfa de sânge a armatei române la eliberarea teritoriului Ungariei; 5. Să se elimine, din secvenţa «cerere în căsătorie» momentul hilar; 6. De scos dansul din camera fetei“. Filmul a avut premiera pe 9 mai 1986 şi a adunat 4.353.493 de spectatori în cinematografe.
Acuzat că a deteriorat Mănăstirea Văcăreşti
Nicolaescu a realizat mai multe filmări printre ruinele cartierului situat între Calea Rahovei şi strada Sălaj, ce era în curs de demolare în 1985, practic nefiind nevoie să se mai construiască decoruri pentru luptele de pe străzile din Budapesta. Există, printre documentele păstrate la Arhiva Naţională de Filme, chiar şi o cerere în s-a solicitat, negru pe alb, permisiunea pentru demolarea unei clădiri aflate într-o stare avansată de degradare. Astfel, în 19 februarie 1985, Dumitru Fernoagă i-a scris lui Viorel Vizureanu, prim-secretar al Sectorului Agricol Ilfov: „Casa de Filme nr. 5 realizează în acest an filmul artistic de lungmetraj «Noi, cei din linia întâi», după un scenariu de Titus Popovici, în regia lui Sergiu Nicolaescu. Filmul, epopee cinematografică de interes naţional, evidenţiază participarea armatei române alături de armatele aliate în lupta împotriva Germaniei fasciste pentru eliberarea Transilvaniei, Ungariei şi Cehoslovaciei – dedicat celei de-a 40-a aniversări de la victoria finală împotriva fascismului. Necesităţile concrete de producţie ne determină a vă solicita acordarea sprijinului echipei de filmare, aprobând realizarea unor secvenţe în ruinele conacului de pe raza comunei Popeşti-Leordeni, unitate teritorială din subordinea dumneavoastră. Filmările pe care intenţionăm a le realiza pe raza comunei Popeşti-Leordeni se referă la luptele armatei române pentru eliberarea Budapestei. Filmările care vor dura 5 zile se efectuează utilizându-se trupe, armament, tehnică de luptă. În măsura în care este posibil, cerinţele dramaturgice cer demolarea prin explozii – bombardament – a ruinelor“.
Nicolaescu a fost acuzat şi pentru daunele pe care le-a produs la Mănăstirea Văcăreşti şi la castelul Boteşti, de la Izvorul Ampoiului (Zlatna) cu ocazia turnării acestui film. Potrivit istoricului Panait I. Panait, în vremea aceea directorul Muzeului de Istorie şi Artă al Municipiului Bucureşti, în martie 1985, din cauza filmărilor făcute pentru filmul „Noi, cei din linia întâi“, în incinta complexului muzeistic Văcăreşti, s-au folosit aruncătoare de flăcări, petarde şi s-a perindat o masă de ostaşi cu vehicule grele, tunuri şi tancuri, astfel producându-se „fracturarea crucii din marmură a unuia dintre ctitorii mănăstirii, domnitorul Constantin Mavrocordat; forţarea lacătelor şi a drugilor de fier care închideau paraclisul, precum şi a uşii altarului bisericii mari“.
„Aceste filmări nu vor afecta starea actuală a clădirilor“
Totuşi, Mircea N. Stoian, care a participat la filmări în calitate de actor, susţine că acuzele ar fi nefondate: „Îmi aduc aminte foarte clar filmările din incinta monumentului. Totul era o ruină. Mănăstirea era deja distrusă. Îmi aduc aminte clar cum a stat de vorbă cu persoane din echipă şi a plătit din buzunarul sau role de peliculă. Le-a spus acelor persoane să filmeze tot ce e acolo, să nu rateze niciun detaliu, tocmai pentru ca mănăstirea era în proces de demolare. Nicolaescu a început cu filme documentare şi ştia foarte bine cât de important e să salvezi astfel de imagini. Nu a distrus acel loc, din contră, consider că l-a salvat prin imaginile surprinse“.
În dosarul filmului păstrat în cadrul Arhivei Naţionale de Filme se păstrează o notă din 23 octombrie 1985, în care directorul Casei de Filme nr. 5, Dumitru Fernoagă, îi scria preşedintelui Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste, Suzana Gâdea, cerându-i permisiunea de a filma din nou la Văcăreşti. „În vederea realizării în cele mai bune condiţii de calitate a filmului artistic de lungmetraj «Noi, cei din linia întâi» (regizor Sergiu Nicolaescu) vă rugăm binevoiţi a aproba filmarea, timp de o zi, 24-25 octombrie 1985, în incinta complexului muzeistic Văcăreşti, unor detalii la secvenţele deja filmate, cu menţiunea că aceste filmări exterioare nu implică amenajări şi nu vor afecta starea actuală a clădirilor şi incintei complexului muzeistic respectiv. Precizăm că aceste filmări sunt absolut necesare din punct de vedere artistic pentru stabilirea racordurilor cu principalele secvenţe şi momente ale dramaturgiei“.
Supărarea lui Octavian Cotescu
Pe 4 iulie 1985, cu numai o lună şi jumătate înaintea decesului său, survenit la 22 august, actorul Octavian Cotescu i-a transmis o scrisoare lui Dumitru Fernoagă, în care-şi manifesta nemulţumirea faţă de faptul că George Alexandru a fost distribuit în film fără a avea acceptul Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale“, al cărui rector era.
„În vederea pregătirii în bune condiţiuni a viitorilor actori în institutul nostru, este obligatorie în primul rând prezenţa lor la cursuri, seminarii şi lucrări practice. Multiplele solicitări care ne vin din partea caselor de filme de a permite studenţilor să participe la realizarea filmelor, duc la apariţia unor greutăţi reale în desfăşurarea procesului de învăţământ, mai ales atunci când nu se respectă condiţiile în care au fost date aprobările de către institut“, nota Cotescu în partea introductivă a scrisorii. „Un caz concret este cel al studentului Alexandru George, anul III Actorie, solicitat de către casa dv. de filme prin adresa nr. 11.700 din 8.III. 1985, să joace în filmul «Noi, cei din linia întâi». (...) Având în vedere perioada foarte mare pentru care s-a cerut studentul, s-a răspuns Casei de Filme nr. 5 prin adresa nr. 427 din 15.III.1985, ca un reprezentant al Dv. să ia legătura cu şeful catedrei de Actorie şi Regie de Teatru din institutul nostru, în vederea stabilirii unui program exact care să nu impieteze nici desfăşurarea filmărilor, nici planul de învăţământ. Menţionăm că nu s-a luată măsura propusă şi studentul Alexandru George a filmat fără acordul institutului, lipsind de la cursuri, împiedicând munca la clasă, precum şi alte activităţi din institut“, mai scria Cotescu.
„Mănânc o felie babană de pepene cu pâine, după care mă prăbuşesc în pat“
Titus Popovici a preluat, în scenariul filmului „Noi, cei din linia întâi“, unul dintre cele mai îndrăgite personaje din serialul pe care îl scrisese anterior pentru Televiziunea Română, „Lumini şi umbre“, sergentul Şaptefraţi. Interpretat, evident, de acelaşi Valentin Uritescu. În cartea sa de memorii, „Aşa sunt eu, prost“, actorul a povestit cum era viaţa pe platourile de filmare comandate de Sergiu Nicolaescu. „De o săptămână filmăm în satul Soarş (pe româneşte „noroi“) într-un ritm cum n-am mai cunoscut niciodată. Caniculă. Hainele, îmbibate de sudoarea ce se evaporă, sunt albite de soare şi plotojite cu pământ. Le spăl cam la două zile. Suntem cazaţi la Mediaş. În afară de slănină, napolitane, biscuiţi, rahat tare ca piatra, ouă şi pâine neagră, nu se găseşte de mâncare mai nimic. Kilogramul de pepene roşu este 10 lei. Seara, când venim, fac un duş şi mănânc o felie babană de pepene cu pâine, după care mă prăbuşesc în pat. Şi asta zilnic. Două momente sunt dificil de trecut: seara, când dau jos tona de haine umede, şi dimineaţa, când trebuie să le îmbrac încă umede şi împuţite...Bonetă, cască, centură, raniţă, sac de merinde, cămaşă, bluză…toate ude, bocancii, moleterele, obielele, pantalonii, chiloţii, le-ntind pe unde pot, pentru a se usca, apoi intru la duş“, nota Uritescu.
Şi Bogdan Stanoevici, actualul director interimar al Circului Globus, la vremea respectivă actor în filmul lui Nicolaescu, şi-a amintit o întâmplare amuzantă referitoare la Valentin Uritescu: „La un moment dat, aveam cu toţii nişte echipamente de camuflaj, cu frunze la cască. Singurul care are alte frunze decât noi toţi era Valentin Uritescu. El şi-a pus frunze de nuc. Eu, împreună cu George Alexandru şi cu alţi câţiva băieţi, ne-am distrat luându-i frunzele de la cască. Când am filmat într-un alt loc, adică în pădure, unde nu erau nuci, Uritescu nu mai avea frunze la cască. Ceea ce a provocat enervarea lui Nicolaescu, care l-a întrebat: « Bine, măi nea Vali, de ce trebuia să pui frunze de nuc?». La care el: «Păi ăştia tineri, domne’»“.
La al doilea Şaptefraţi, din film, Sergiu Nicolaescu mi-a zis că sunt prea bătrân. Dar, la filmări, tot plutonul era «rupt» şi io nimica! Valentin Uritescu actor
Se încarcă comentariile...
